Textul este un apel la anihilare: anihilarea celor care, în Ucraina, luptă cu arma, a „naziștilor pasivi” care îi susțin, a „elitei banderiste” (naționaliste), „imposibil de reeducat”, a „artificialei” identități ucrainene și chiar a numelui Ucrainei… Teza care reprezintă punctul de plecare al editorialului este: „Denazificarea implică, inevitabil, dezucrainizarea”, scrie lemonde.fr

Mărturie de loialitate, mod de a se face remarcat? Fără îndoială. Dar acest text extremist spune multe despre spiritul care domnește în Rusia. Concomitent cu apariția editorialului, s-a exprimat public și o personalitate mult mai cunoscută: patriarhul Kiril, care a ținut predica de duminică într-un loc deosebit de emblematic din Rusia lui Putin, și anume noua catedrală a forțelor armate, o clădire din metal kaki situată în regiunea Moscova.

„Poporul nostru trebuie să se trezească și să înțeleagă că a venit un moment special, de care depinde destinul istoric al poporului nostru”, aavertizat capul Bisericii Ortodoxe, care a susținut încă din prima zi ofensiva declanșată de Vladimir Putin, asemuind-o cu un război al civilizației, o luptă împotriva „paradelor gay”.

Referindu-se la ucraineni, Kiril a amintit marea doctrină rusă: „Toate aceste popoare formează Sfânta Rusia”.

Orice compromis este văzut ca o înfrângere

În ceea ce privește desfășurarea operațiunilor militare, radicalizarea spațiului public este însoțită de un discurs extremist devenit consensual. Desfășurarea a ceea ce se presupune a fi o simplă „operație militară specială” poartă acum semințele unei „amenințări existențiale” pentru Rusia. Şeful negociatorilor ruşi, Vladimir Medinski, şi-a însușit această  expresie.

Pe platourile de televiziune, cei mai radicali comentatori adaugă: orice compromis cu Ucraina este o înfrângere, simbolică, dar și exploatabilă de către Occident pentru a-și atinge obiectivul final: distrugerea Rusiei. Corolar: posibilitatea unei escaladări nucleare, discutată foarte deschis.

Se conturează un front comun împotriva negocierilor de pace, care variază de la scena ultranaționalistă până la liderul cecen, Ramzan Kadîrov. Reprezentantul primei categorii, Igor Strelkov, fost lider militar al separatiștilor pro-ruși din Donbass, a făcut apel la mijlocul lunii martie la mobilizare generală, necesară în fața a ceea ce el a perceput ca un ”impas pe teren”; cel de-al doilea a criticat, pe 29 martie, decizia de a abandona capturarea Kievului.

Ce parte a opiniei publice îmbrățișează aceste poziții? Ostilitatea față de orice compromis este exprimată pretutindeni pe rețelele de socializare, remarcă istoricul Kamil Galeev, care crede că cele mai vehemente voci vin totuși dinspre populația vârstnică, formată din cei care nu mai au vârsta recrutării. „Rusia a devenit o țară a bunicilor războinice”, notează el pe Twitter.

„Să rămânem în Ucraina treizeci sau patruzeci de ani”

Cu toate acestea, nu putem generaliza. Propaganda statului rus a reușit să transmită opiniei publice atrocitățile pe care „naziștii” ucraineni le-ar comite și violența atacurilor suferite de Rusia din partea Occidentului. „Devine din ce în ce mai clar că va trebui să stăm în Ucraina treizeci sau patruzeci de ani”, estima, la sfârșitul lunii martie, la televiziune, deputatul și fostul general Vladimir Șamanov, fără a stârni vreo reacție.

Radicalizarea discursului nu este însă doar o chestiune de circumstanță legată de front sau de importanța provocării cu care se confruntă Rusia. Anumite segmente ale societății ruse văd în conflict nu un eveniment grav, negativ, ci dimpotrivă, un eveniment extrem de pozitiv, o oportunitate de renaștere națională.

Pe rețelele de socializare circulă multe texte de un lirism derutant, atrăgând un public numeros. Este cazul postării actorului Ivan Ohlobîstin: „Mulțumesc, Ucraina, ne-ai învățat să fim din nou ruși!” ”Avem martiri care luptă în Ucraina, tinerețea a devenit mai nobilă, viața a devenit mai interesantă”.

Astfel de profesiuni de credință sunt în consonanță cu discursul lui Vladimir Putin din 16 martie despre „autopurificarea” societății ruse – expresie care evocă o mobilizare ideologică și un apel la alungarea trădătorilor. La rândul lor, televiziunile propovăduiesc caracterul național deja întărit de sancțiunile internaționale și de plecarea mărcilor occidentale.  Oficialii, între timp, își manifestă în public satisfacția față de ideea de a conduce mașini chinezești și nu germane.

 „Al cincilea Imperiu”

Nu este nimic improvizat în această ofensivă ideologică, care face parte dintr-o tradiție străveche și care consacră succesul național-conservatorilor. Cei mai cunoscuți reprezentanți sunt scriitorul Alexandr Prohanov și filozoful Alexandr Dughin, fondatorii „Clubului Izborsk”, propagandist al tradiției slavofile de secole.

„Acești ideologi considerați anterior extremiști se trezesc acum instalați în spectrul politic respectabil”, notează Juliette Faure, cercetător la Sciences Po și specialist în ideologia Izborsk. ”Ei înșiși recunosc că nu mai sperau asta, în ciuda discursului din ce în ce mai conservator al lui Vladimir Putin din ultimii ani și a obsesiei sale pentru Ucraina. Din 2016, ei au fost mai degrabă marginalizați – finanțarea lor s-a redus, iar sponsorii lor politici și-au pierdut influența, cum ar fi purtătorul de cuvânt al Dumei, Viacheslav Volodin”.

Puterea de stat, militarismul, ultraconservatorismul, mesianismul ortodox, întoarcerea către spațiul asiatic, confruntarea cu Occidentul… toate temele dragi clubului Izborsk sunt acum cap de afiș, inclusiv renașterea speranțelor pentru o înfăptuire a celui de-al „cincilea Imperiu” (după Rusia Kieveană, regatul moscovit, imperiul Romanovilor, URSS), prefigurat de aventura ucraineană.

În rândul profanilor, aceste teme sunt evocate în termeni mai temperați: o cotitură geopolitică, o reorientare a economiei, alianța cu China, sfârșitul hegemoniei dolarului… Un pragmatic precum oligarhul Oleg Deripaska propune entuziast mutarea capitalei în Siberia. Riscurile – reprezentate de exemplu de sancțiunile din domeniul industriei, care rămâne lipsită de tehnologiile occidentale – sunt trecute sub tăcere, ca expresie a unui defetism nedorit.

Ideologia ca „justificare”

Un alt articol demn de remarcat este cel al politologului Dmitri Trenin apărut în Global Affairs, un jurnal rus de relații internaționale. După ce a remarcat mișcările geopolitice profunde care vor urma, directorul foarte liberalului think tank Carnegie Moscova enumeră posibilitățile oferite de aceste răsturnări la nivel intern și la nivel al „valorilor”: „vom depăși nu doar corupția și delapidarea, ci și cinismul, materialismul primitiv și absența credinței”. Un text de neimaginat până acum câteva săptămâni.

Politologul Tatiana Stanovaia relativizează aceste fenomene, amintind că ralierea unei mari părți a elitei la aceste discursuri este înainte de toate „o necesitate pragmatică” și că evoluția recentă a Rusiei a fost dictată „de oamenii structurilor de forță și nu de ideologi à la Dughin”. „Considerațiile de securitate sunt cele care domină, pe plan intern și extern” – asigură acest bun cunoscător al puterii ruse. ”Ideologia vine abia după aceea, ca instrument a posteriori de justificare și mobilizare”.

Totuși, rezultatul este același, cu un popor și o elită care, trecută de faza inițială de surprindere, se apropie de „liderul național” Putin. Jurnalista Farida Rustamova – exilată, dar păstrând surse bune din cercurile de putere – observă o strânsă coeziune în rândul liderilor politici și economici de rang înalt. Unul dintre articolele sale, cu titlul evocator – „Acum îi vom rade pe toți!” – citează în special un înalt oficial mai degrabă liberal, inițial îngrozit de conflict, iar acum adeptul unui război total împotriva Occidentului. Un alt oficial afirmă: „Am depășit o linie dincolo de care nu mai există întoarcere”.