Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, importurile de cartofi, în stare proaspătă sau refrigerată, au totalizat 76.151 tone, în primele şapte luni din 2011, fiind de peste 1,7 ori mai mari decât cele realizate în aceeaşi perioadă din 2010 (44.123 tone), dar de 8,3 ori mai ridicate decât exporturile realizate în perioada menţionată.
Valoarea acestor importuri realizate din ţările intra şi extra comunitare a depăşit, în primele şapte luni ale anului, 22,17 milioane euro, faţă de numai 7,74 milioane euro în perioada similară din 2010.
Pe de altă parte, România a exportat, în primele şapte luni ale acestui an, 9.160 tone de cartofi, în valoare de două milioane de euro, în timp ce în perioada similară din 2010 încasările au depăşit 1,63 milioane euro, pentru 18.403 tone.
Dacă anul trecut răspândirea putregaiului inelar al cartofului în România a influenţat semnificativ producţia şi preţurile acestui produs, care s-au majorat cu peste 50%, în 2010 şi prima parte a anului 2011, anul acesta lucrurile au revenit la normal.
Astfel, potrivit Ministrului Agriculturii, România a obţinut, în 2011, o producţie de cartofi de 3,55 milioane tone de pe suprafaţa de 208.092 hectare.
Producţia de cartofi a României se cifrează anual între trei şi patru milioane de tone, cantitate suficientă pentru asigurarea consumului intern – de circa două milioane de tone anual – dar şi pentru sămânţă (circa un milion de tone), procesare şi furaje (circa 40.000 de tone).
Românii consumă anual, în medie, 92,2 kg/cartofi pe locuitor, situându-se pe locul patru în UE. Pe primele locuri se situează Portugalia cu 126,9 kg/locuitor/an, Irlanda – 118,7 kg/locuitor/an şi Marea Britanie cu 112,4 kg/locuitor/an.