În Spania se acordă discounturi de până la 75% pentru stimularea turismului. Ce pot primi românii rezidenți

Spania

sursa: Dreamstime

În Spania se acordă discounturi de până la 75% pentru stimularea turismului. Românii rezidenți pot beneficia de numeroase avantaje, valorând de la câțiva euro până la 700 de euro, în cazul pachetelor de vacanță.

În Spania se acordă discounturi de până la 75% pentru stimularea turismului. Regiunile spaniole se întrec între ele în a atrage clienții care să susțină industria ospitalității.

Pandemia de coronavirus și restricțiile interne și internaționale au afectat puternic industria turismului în Spania, țară care se bazează puternic pe această ramură a economiei.

În Spania se acordă discounturi de până la 75% pentru stimularea turismului. Românii pot profita

Românii din Spania au discounturi de până la 75% la vacanțe până în 2022. În funcție de regiunea în care locuiesc vor putea accesa vouchere de călătorie pentru cazare, atracții turistice, SPA-uri sau activități sportive.

Astfel, 10 regiuni din Spania oferă în premieră bonuri de vacanță pentru a stimula turismul național, puternic lovit de pandemie.

Românii din Spania pot primi vara aceasta până la 600 de euro vouchere de vacanță pe care le pot utiliza și în hoteluri de 5 stele. Singura condiție este să fie rezidenți, relatează TVR.

Cei care locuiesc în Comunitatea Valenciana le vor putea utiliza doar în interiorul regiunii. Prima perioadă se încheie pe 15 iunie, iar cea de a doua etapă de înscrieri începe pe 15 septembrie.

Avantaje pentru clienți de până la 700 de euro

Din cele 30 de mii de vouchere s-au utilizat deja 22 de mii. Doritorii pot alege din peste 1400 de locuri de cazare participante în program.

Și Andalucia și Galicia oferă discounturi în limita a 500 de euro pe care le pot obține doar locuitorii din regiune.

Pe de altă parte, Aragon, Castilla la Mancha, Castilla y Leon, Madrid și Pais Vasco oferă vouchere tuturor spaniolilor și străinilor rezidenți în Spania, indiferent de zona din care provin.

Acestea variază de la 5 euro pentru un meniu la restaurant și pot ajunge până la 600 sau chiar 700 de euro pentru pachetele de vacanță.

Madridul dă startul înscrierilor pe 1 iulie, iar unele comunități autonome au anunțat deja că vor prelungi programul până la 31 mai 2022.