Două milioane de romåni muncesc la negru. Mulţi dintre ei desfăşoară, în paralel, şi o activitate plătită legal. În zona neagră a pieţei intră acum tot mai mulţi specialişti şi muncitori calificaţi. Dovadă, valoarea muncii nedeclarate calculată în cadrul PIB.
Expansiunea ocupării informale a devenit o problemă pentru majoritatea guvernelor lumii. Statele membre OECD (Organisation for Economic Cooperation and Development), dar şi unele nemembre, au început să analizeze împreună fenomenul, pentru a elabora politici de contracarare a consecinţelor pe care le generează. Rezultatele studiului OECD asupra ocupării informale aşează Romånia în råndul ţărilor cu o evoluţie îngrijorătoare a muncii la negru.
În funcţie de formula de definiţie folosită, experţii OECD au apreciat că munca informală reprezintă între 20 şi 50 de procente din totalul de ocupare al forţei de muncă din ţara noastră.
Două sunt grupurile identificate în acest segment al muncii. Primul include persoanele care lucrează în agricultură şi lucrătorii familiali neremuneraţi, grup pentru care munca informală constituie o strategie de supravieţuire. Al doilea grup este alcătuit din cei care se sustrag de la plata impozitelor şi contribuţiilor sociale şi cuprinde o paletă mai largă de participanţi: de la firmele care nu angajează lucrătorii cu contract de muncă sau firmele care îşi declară vånzările sub adevărata valoare, pånă la persoanele care nu-şi declară toate veniturile sau care primesc plăţile „în plic“. Adevărata dimensiune a muncii la negru este dată de distincţia care se face între aceste două mari categorii încadrate în zona ocupării informale.
Un sfert din PIB este negru
Procentual, autorii raportului OECD consideră că munca la negru reprezintă echivalentul a aproximativ un sfert din PIB.
Estimările USAID privind economia „ascunsă“ urcă la 45% din PIB. „Nu se poate spune cu exactitate un procent, 21% potrivit statisticilor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, pentru că toate sistemele de măsurare aplicate sunt relative“, explică Cătălin Ghinăraru, secretar ştiinţific în cadrul Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSDMPS) şi participant la realizarea raportului OECD. Eu consider că munca la negru s-ar putea situa între 15% şi 25%.“
Indiferent de modalităţile de calcul folosite, Romånia deţine, în continuare, poziţia de lider în clasamentul referitor la incidenţa muncii nedeclarate, ca pondere din PIB, în ţările Europei Centrale şi de Est. Evoluţia muncii la negru a urmat tendinţele de creştere economică. Cu o dinamică mai accentuată pånă în 2005, cånd a atins 22-23%, şi o uşoară scădere în 2006. Şi numărul de persoane „angajate“ în acest tip de muncă „subterană“ a crescut de la 1,4 milioane, în 2000, la aproximativ două milioane, în prezent.
În ultimii trei ani, indicatorii au rămas relativ constanţi, dar valoarea muncii la negru, prin raportare la PIB, a devenit mult mai mare.
PIB-ul a crescut de la 45-50 miliarde dolari la aproape 160 miliarde dolari, între 1999-2000 şi 2006-2007. Explicaţia este simplă. A crescut valoarea muncii, pe de o parte, dar s-a schimbat şi conţinutul activităţilor nedeclarate.
Specialiştii trag la greu
În acest moment nu se mai munceşte la negru doar în construcţii, restaurante şi hoteluri, servicii de reparaţii şi întreţinere, domeniul casnic sau în agricultură.
Tehnologia informaţiei şi a comunicării a generat nenumărate activităţi „subterane“. Crearea softurilor şi a paginilor web în afara orelor de program a devenit o soluţie de completare a veniturilor pentru mulţi tineri. Utilizarea studenţilor în regim „informal“, şi chiar a cercetătorilor, pentru diverse studii de piaţă, reprezintă o alternativă mult mai atractivă pentru companii, decåt contractul formal cu o firmă de specialitate.
Experţii străini veniţi după 1990, în cadrul diferitelor programe şi misiuni oficiale, au continuat colaborarea cu specialiştii romåni pe proiecte individuale, plătind acestora „în plic“ contravaloarea unor servicii de cercetare, marketing, relaţii publice etc.
Dezvoltarea economică a generat noi direcţii de orientare a muncii la negru, mult mai bănoase. Aşa se explică menţinerea ponderii salariilor în venitul total al gospodăriei sub 50%, deşi ne-am bucurat timp de şapte ani consecutivi de creştere economică.
Acelaşi lucru poate fi spus despre salariul real în plată, care, deşi a crescut recent ca valoare, exprimat ca pondere în PIB rămåne totuşi redus. Mai mult decåt atåt, rata sa de creştere nu reuşeşte să ţină pasul cu PIB. „Evident, munca a beneficiat mai puţin de actualele tendinţe de creştere decåt capitalul, ceea ce explică persistenţa substanţială a ocupării informale“, concluzionează Ghinăraru.
O problema de acces la piata
Cătălin Ghinăraru,
secretar ştiinţific INCSDMP
Cred că mutaţia petrecută în structura muncii la negru ar putea să fie mult mai importantă decåt cifrele statistice legate de dimensiunea fenomenului. A crescut mult ponderea muncilor calificate. Tot mai multe sectoare cu valoare adaugată mare sunt penetrate de munca la negru. Sesizaţi că ponderea în cadrul PIB-ului a rămas aceeaşi, dar a crescut valoarea propriu-zisă. Este bine de văzut cauza.
Cei mai mulţi care penetrează zona „neagră“ sunt, de regulă, persoane active, din segmentul cuprins între 25 şi 45 de ani. Acestea cåştigă cei mai mulţi bani (şi) din munca nedeclarată, pentru că au acces la piaţă. Am să vă dau un exemplu. Ştiind unde lucrez, un angajat dintr-o companie foarte mare m-a întrebat ce trebuie să facă pentru a rezolva problema oficializării salariului, foarte mare, de altfel. Firma îi plătea pe carnetul de muncă doar salariul minim pe economie. „Nimic! Dacă vei chema Inspecţia Muncii în control, aceasta nu va putea constata nicio ilegalitate. Ar trebui să aduci martori, dovezi că eşti plătit la negru, să înscenezi un flagrant, ceea ce ar muta demersurile din zona raporturilor de muncă în cea penală.“ Sunt multe firme mari care apelează la astfel de sisteme de plată, ceea ce dovedeşte că munca la negru este o problemă de acces. Din datele culese de la Casa de Pensii, în ultima vreme, se remarcă o creştere a numărului persoanelor asigurate în sistem voluntar. Acestea plătesc o contribuţie, chiar dacă declară că nu au niciun venit. Rezultatul este bun. Problema este legată de ce se ascunde în spate.
