În timp ce o serie de ţări reduc la sânge cheltuielile bugetare în general şi cheltuielile cu salariile bugetarilor în particular, o mică ţară săracă din Asia Centrală a găsit resurse pentru a majora consistent salariile.
Preşedintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, a decis o serie de majorări consistente ale salariilor angajaţilor din sectorul public.
Potrivit decretului prezidenţial, salariile celor care lucrează în domeniul protecţiei sociale, sănătate şi cultură vor fi majorate cu 30% de la 1 iulie. De asemenea, salariile de bază ale celor din domeniul educaţiei şi ştiinţei vor creşte cu 15% de la 1 septembrie.
Preşedintele tadjik mai solicită guvernului să găsească fonduri pentru a putea opera aceste majorări.