Ministrul Comunicatiilor, Dan Nica, afirma, inainte ca ANRC sa devina operationala, ca investitorii interesati sa ofere servicii de telefonie fixa s-au pregatit cu mult timp inainte. Se pare ca asa este, deoarece cateva companii private si-au anuntat intentia de a intra pe piata de la anul, insa timpul in care ANRC trebuie sa pregateasca reglementarile necesare bunului mers al activitatii in domeniu este scurt.
Chiar reprezentantii ANRC vorbesc de „timpul extrem de scurt” ramas pana la 1 ianuarie, pentru stabilirea tarifelor de interconectare – una din principalele atributii ale ANRC. „Lipsa informatiilor detaliate referitoare la costurile eficiente ale furnizorilor cu putere semnificativa ne determina sa impunem niveluri maxime ale tarifelor de acces si interconectare, bazate pe tarifele practicate pe plan international, pe piete cu caracteristici asemanatoare”, declara Ion Smeeianu, presedintele ANRC.
Totusi, dupa 1 ianuarie 2003, pe termen mediu si lung, Autoritatea intentioneaza sa impuna utilizarea unui model de calculatie a costurilor de tip LRIC (Long Run Incremental Cost). Prin aceasta metoda, ANRC vrea sa se asigure ca ineficientele, disfunctionalitatile din cadrul activitatii furnizorilor nu vor trebui suportate de catre competitori prin impunerea catre acestia a „unor tarife de interconectare artificial marite, pe care ei vor trebui, la randul lor, sa le recupereze de la utilizatori”, dupa cum declara reprezentantii institutiei.
Un alt cusur gasit
ANRC-ului este dependenta institutiei de Guvern, nu de Parlament. „Ideea ca Ministerul Comunicatiilor si noua autoritate de reglementare sa aiba aceeasi subordonare pare a fi contraproductiva. Guvernul este alcatuit pe criterii politice, obiectivele fiind de cele mai multe ori pe termen scurt”, afirma Nicolae Oaca, analist de telecomunicatii.
O solutie ar fi fost ca ANRC sa fie condusa de un Consiliu de Administratie desemnat de catre Parlament. Consiliul ar fi putut reuni specialisti recunoscuti in telecomunicatii, precum si reprezentanti ai consumatorilor, ai comunitatii de afaceri.
Cu alte cuvinte, ANRC trebuia sa fie un „One Stop Shop, cu atributii extinse constand in acordarea de licente, activitate de control, monitorizare, gestionarea spectrului de frecvente, elaborarea legislatiei, reglementarilor sau stabilirea taxelor, astfel incat operatorii sa aiba relatii cu o singura institutie. Tot din ratiuni de eficienta, s-a sugerat construirea Autoritatii pe structura unei institutii existente, cum ar fi, de exemplu, Inspectoratul General pentru Comunicatii.
Intarzieri s-au inregistrat si in ceea ce priveste pregatirea viitorilor competitori. Este vorba, in principal, de privatizarea unor companii de stat, prin atragerea unor „parteneri strategici capabili sa aduca know-how si acces usor la finantare”, dupa cum explica Nicolae Oaca. De pilda, privatizarea Societatii Nationale de Radiocomunicatii (SNR), inceputa in anul 2000, a fost blocata, iar atragerea surselor de finantare s-a dovedit dificila.
Celelalte entitati posesoare de infrastructuri de telecomunicatii, cum ar fi Agentia de Telecomunicatii a CFR sau Transelectrica, sunt companii de stat inca si nu se gandesc la privatizare anul acesta. Ar trebui ca dupa transformarea in societati pe actiuni, sa fie vandute pachete importante unor operatori de telecomunicatii. „Acest lucru trebuia facut anul trecut pentru a fi avut timp de pregatire. As putea spune ca, practic, vom simti efectele liberalizarii dupa ce aceste entitati vor fi privatizate”, mai spune analistul de telecomunicatii.
Un inconvenient semnalat de observatorii pietei a fost si suprapunerea competentelor ANRC cu cele ale Oficiului Concurentei. Presedintele Autoritatii declara ca acest aspect a reprezentat una din preocuparile institutiei. „In proiectul de lege privind serviciul universal s-au prevazut, in mod foarte clar, atributiile pe care le va avea ANRC in ceea ce priveste controlul tarifelor la serviciile de comunicatii electronice oferite utilizatorilor finali si s-a propus in mod corespunzator abrogarea acelor prevederi legale care confereau atributii in acest domeniu Oficiului Concurentei”, explica Ion Smeeianu.
Cea mai mare surpriza, care ii va astepta pe cei interesati sa investeasca pe piata telefoniei fixe dupa
1 ianuarie 2003, este insa posibilitatea de a oferi servicii fara necesitatea obtinerii unei licente, activitatea desfasurandu-se in baza unei autorizatii generale. Practic, orice persoana care intentioneaza sa furnizeze retele sau servicii de comunicatii electronice are obligatia sa transmita ANRC o notificare cu privire la aceasta intentie cu cel putin sapte zile inainte de inceperea activitatii.
Decizia de autorizare in forma integrata va fi, la randul ei, supusa consultarii, urmand a fi publicata in Monitorul Oficial pana la sfarsitul lunii noiembrie sau, cel mai tarziu, la inceputul lui decembrie.