În timp ce noi suntem cu ochii la Șoșoacă, puternicii lumii vorbesc despre restartarea economiei mondiale

Redactor Șef, capital.ro

De cele mai multe ori, noi românii ne plângem că suntem mărunți, că suntem o țară măruntă și ni se pare că nu e drept. Ni se pare că ni se cuvine mai mult, că ar trebui să fim puși acolo, la masa bogaților, în rând cu puternicii lumii. Atunci când nu se întâmplă acest lucru, când deciziile se iau fără noi, ne simțim nedreptățiți și îi acuzăm pe străini că sunt împotriva noastră.

Zilele acestea are loc întâlnirea anuală a puternicilor lumii. Este vorba despre celebra adunare anuală de la Davos, unde își dau întâlnire liderii politici, bogații și oamenii care au un cuvânt de spus în tot ceea ce înseamnă decizie importantă în mersul acestei lumi. Anul acesta, întâlnirea de la Davos este una cu o semnificație, cumva, deosebită, întrucât are loc într-un context în care lumea trece printr-un moment de cotitură.

Tocmai de aceea, nu este întâmplător faptul că cel care a fost desemnat să rostească discursul de deschidere al reuniunii din acest an a fost nimeni altul decât Xi Jinping, președintele Chinei. Spun că nu este întâmplător din mai multe motive. În primul rând, China este țara din care a izbucnit pandemia de coronavirus, eveniment sub semnul căruia întreaga lume a trăit și încă mai trăiește. Apoi, peisajul economic mondial tocmai a marcat momentul important în care China depășește SUA și devine destinația de top pentru noi investiții străine directe, ceea ce face mai vizibilă influența crescândă a Chinei pe scena economică mondială. Asta în condițiile în care și Rusia a început să-și reducă masiv expunerea pe dolarul american. Ordinea mondială începe să se schimbe, dacă nu radical, cel puțin într-un mod semnificativ.

În discursul de deschidere al reuniunii, președintele Chinei a vorbit despre restartarea economiei mondiale ceea ce, pe fondul a ceea ce am arătat mai sus, nu ar putea să însemne decât faptul că marele dragon începe să-și ia în serios rolul de lider al economiei mondiale și al influenței pe întreg mapamondul.

Meanwhile, in Romania…(ca să folosesc acest concept verbal care exprimă perfect ruperea de realitate), oamenii sunt interesați de ce a plecat Șoșoacă din emisiunea lui Gâdea.

Cumva, acest lucru exprimă perfect cât de mărunți suntem ca nație. În timp ce puternicii lumii reconfigurează ordinea mondială, românii sunt interesați să știe care este motivul pentru care Șoșoacă a plecat (sau a fost dată afară?!) din emisiunea lui Mihai Gâdea.

Ulterior, când ne vom trezi într-o cu totul altă structură, cu alte reguli, când ne vom trezi că va trebui să ne adaptăm la noile realități ale lumii, ne vom revolta, ne vom simți amenințați, nedreptățiți și vom construi argumente și teorii care să ne justifice ignoranța.

Unde erai când s-a discutat despre intrarea în vigoare a unui tratat internațional sau a unui acord între state? Unde erai când UE a luat decizia unei directive legate de reglementare în domeniul bancar sau în domeniul mediului? Unde erai când a intrat în vigoare o lege legată de telecomunicații sau asigurări? Erai cu ochii la Șoșoacă.

Cât timp au interese mărunte, românii nu pot fi, ca nație, decât niște mărunți și nu pot fi tratați decât ca o nație măruntă. Problema e că nu alții ne tratează mărunt ci că noi înșine dovedim cât de mărunți suntem.