"Vom renegocia convenţia fiscală cu Belgia", a declarat Sapin într-un interviu acordat posturilor Europe 1 şi iTele, reamintind că preşedintele Francois Hollande şi-a stabilit ca obiectiv revizuirea acordurilor cu alte state pentru a evita ca şi alte persoane să se sustragă da la plata obligaţiilor către fiscul francez.
Referindu-se la ansamblul Uniunii Europene, ministrul francez a ţinut să sublinieze că ‘nu putem face parte din acelaşi mediu economic, social şi politic fără să existe o minimă armonizare fiscală’. ‘Este normal ca cei care câştigă mai mulţi bani să plătească impozite mai mari’, a adăugat oficialul, care consideră că această polemică dovedeşte că guvernul din care face parte ‘pune în practică o politică de justiţie fiscală’, a spus Sapin.
În ceea ce priveşte anunţul lui Depardieu că renunţă la paşaportul francez, după ce premierul Ayrault afirmase că gestul actorului de a pleca în Belgia este ‘lamentabil’, Michel Sapin a pus această reacţie pe seama caracterului actorului, marcat de ‘extravaganţe şi exagerări’.
Totodată, ministrul a precizat că, în virtutea confidenţialităţii în relaţiile cu contribuabilii, nu vor fi publicate numele francezilor care şi-au stabilit domiciliul în alte ţări pentru a se sustrage de la plata impozitelor în Franţa.
Sursa: Agerpres