" INACO – Iniţativa pentru Competitivitate propune adăugarea a trei noi câmpuri de date în Registrul general de evidenţă al salariaţilor – REVISAL:1. Ultima instituţie de învăţământ absolvită de către salariat, 2. Anul absolvirii acesteia, 3. Evidenţierea istoricului de angajare al salariatului de la momentul introducerii sistemului REVISAL / aşa cum era vizibilă în tradiţionala carte de muncă. Considerăm că primele două date sunt absolut necesare pentru formarea unei viziuni cât mai complete asupra capacităţilor salariaţilor din România şi a gradului de corelare a şcolii româneşti cu piaţa muncii, asupra competitivităţii lor profesionale în postul pe care îl ocupă. Cel de-al treilea punct facilitează angajatorul în evaluarea istoricului salariatului său", se menţionează într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor de resort şi publicată de preşedintele organizaţiei, Andreea Paul, pe blogul personal.
Membrii INACO menţionează că în economia privată nu există CV de angajare care să nu înceapă cu aceste date şi, de aceea, ar trebui ca şi REVISAL să conţină aceste informaţii, esenţiale în evaluarea statistică competenţelor acumulate în şcoală şi a competitivităţii forţei de muncă naţionale.
"Doar având o imagine de ansamblu conturată pe baza unor date cât mai complet descriptive a naturii peisajului uman economic se pot face propuneri întemeiate de politici economice. Doar prin adăugarea acestor informaţii, investitorii pot lua hotărâri strategice când doresc să desfăşoare o activitate economică, în cunoştinţă de cauză a realităţii formării profesionale a forţei de muncă din România. Doar având o imagine clară a eficienţei programelor proprii de învăţământ derivată din analiza generală a includerii în câmpul muncii a absolvenţilor, instituţiile de învăţământ, Ministerul Educaţiei pot să-şi structureze viitoarele proiecte curriculare în învăţământ", se argumentează în scrisoarea deschisă.
Totodată, aceasta subliniază că, prin introducerea acestor noi date în REVISAL, se poate evalua necesitatea păstrării, creării sau desfiinţării unor departamente de studii din învăţământ şi se pot lua măsuri pentru stimularea pregătirii de specialitate pentru diferitele meserii "ale lumii de mâine", care acum nu au o bază potenţială de formare în România.
"Astfel, instituţiile statului – cele care propun bugetele, cele care fac propuneri de strategii naţionale, învăţământul, etc. dar şi mediul de afaceri – interesat de o analiză generală fidelă a realităţii economice au nevoie clară de introducerea acestor date suplimentare în REVISAL. Este nevoie doar de o mică modificare a programului de culegere a datelor – apariţia a două câmpuri suplimentare în formularul de înregistrare – şi de o puţin mai proaspătă viziune asupra statisticii din România, adaptată noului mileniu şi dinamicii economiei naţionale şi internaţionale", susţin reprezentanţii INACO.
Scrisoarea deschisă este adresată prim-ministrului, ministrului Educaţiei, ministrului Muncii, consilierului prezidenţial pentru probleme economice şi Inspectoratului Muncii.
INACO este o comunitate non-profit de manageri, consultanţi, analişti, experţi în domeniul economic, conectată la reţeaua de specialişti în economia de stat şi privată din România. AGERPRES