Opinia avocatului general emisă în urma unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Cluj se încheie astfel “propun Curții (…)să răspundă după cum urmează: Directiva 2006/112/EC privind sistemul comun de TVA trebuie să fie interpretată ca opunându-se regulilor naționale care dau dreptul, chiar și acolo unde nu au fost constatate situații de evaziune fiscală sau pierderi de venituri bugetare, de a refuza sistematic și definitiv deducerea TVA în cazul unui contribuabil care a plătit TVA pentru tranzacțiile încheiate cu un operator declarat inactiv potrivit acestor reguli, în ciuda faptului că declararea inactivității operatorului în cauză, care depinde de existența unui risc de evaziune fiscală, este ușor accesibil public oricărei persoane impozabile din respectivul stat membru”.

Șansele ca propunerea să fie preluată într-o decizie a CJUE sunt mari dacă privim ce s-a întâmplat istoric în cazuri similare. Deciziile CJUE sunt obligatorii pentru instanțele românești. La rândul său, Codul fiscal prevede că în domeniul TVA și al accizelor, autoritățile fiscale și alte autorități naționale trebuie să țină cont de jurisprudența CJUE.

Care va fi impactul pentru companii

Impactul va fi resimțit atât de companiile care au pierdut dreptul de deducere a taxei, cât și de buget care ar putea fi obligat să returneze sume importante. De ce? Pentru că numărul de inactivi fiscal reprezintă aproape un sfert din numărul total de persoane juridice înregistrate, conform datelor publicate de ANAF în ultimii doi ani.

În aceste circumstanțe, o societate oricât ar fi de diligentă cu partenerii de business este expusă riscului să încheie una sau mai multe tranzacții de acest tip. Practica ultimilor ani arată că situațiile în care inspectorii fiscali au tăiat dreptul de deducere pentru tranzacțiile cu operatori economici inactivi au fost foarte frecvente.

Mai mult, există cazuri în care autoritățile anulează dreptul de deducere pentru toate entitățile dintr-un circuit tranzacțional care poate implica zeci de operatori, mulți dintre ei neintrând vreodată în relație directă și, evident, neavând posibilitatea de a se verifica reciproc.

 

Motivul invocat este că acest tip de tranzacții cu inactivi sunt asociate cu evaziunea fiscală, respectiv cu frauda de tip carusel în care se folosesc societăți fantomă pentru a sustrage taxa aferentă unor tranzacții fictive. Reglementările legale românești în materie sunt, în acest context, foarte stricte. Potrivit art 11 din Codul fiscal atât societățile declarate inactive, pe baza unor criterii enumerate de Codul de procedură fiscală, cât și beneficiarii lor pierd automat dreptul de deducere a TVA și a cheltuielilor la calculul impozitului pe profit pentru tranzacțiile încheiate.

Pe de altă parte, condițiile pentru declararea inactivității fiscale vizează în principal indisciplina și neconformarea fiscală care nu au de fiecare dată drept cauză intenția de evaziune. Astfel, criteriile care atrag inactivitatea fiscală sunt: neîndeplinirea pe parcursul unui semestru calendaristic a niciunei obligații declarative; sustragerea de la control prin declararea unui domiciliul fiscal neidentificabil, nefuncționarea la domiciliul fiscal declarat; inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului; durata de funcționare a societății expirată; lipsa organelor statutare ale societății; durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social expirată.

Tranzacții cu parteneri inactivi: prezumția indiscutabilă de participare la evaziune fiscală

În opinia la care fac referire, avocatul general explică de ce se opune directivei europene refuzul sistematic și definitiv al autorităților române de a acorda drept de deducere a TVA persoanelor care au avut tranzacții cu parteneri inactivi fiscali.

De exemplu, acesta spune că dreptul de deducere este regula conform directivei comunitare, iar refuzul poate apărea excepțional și ar trebui să aibă în vedere dovezi privind evaziunea fiscală sau neplata taxei la buget.

În schimb, regulile românești stabilesc cu privire la toate persoanele impozabile care încheie tranzacții supuse TVA cu operatori inactivi o prezumție indiscutabilă de participare la evaziune fiscală, arată sursa citată. Prin urmare, aceste reguli naționale merg dincolo de obiectivul de a combate evaziunea și de a colecta TVA la buget.

 

Măsura este considerată disproporționată pentru că refuzul este definitiv. Avocatul general menționează că de la 1 ianuarie 2017 Codul fiscal a fost modificat pentru a permite deducerea taxei după ce contribuabilul este reactivat fiscal.

Merită precizat că modificarea a fost introdusă în legislație în urma deschiderii unei proceduri EU-Pilot 8399/16 de către Comisia Europeană care a impus autorităților române să acorde dreptul de deducere. Însă prevederea este aplicabilă pentru situațiile care apar după data de 1 ianuarie 2017 întrucât legile nu operează retroactiv.

La momentul inițierii modificării, autoritățile române au admis că sistemul TVA în cazul persoanelor care au codul de TVA anulat este deosebit de drastic, dar au solicitat limitarea efectelor temporale ale măsurii, respectiv să nu existe obligația de a acorda dreptul de deducere pentru trecut.

Însă, avocatul general propune CJUE în opinia din 31 mai să refuze această cerere a guvernului român explicând că ea ar fi justificată doar dacă ar exista condiții severe care ar împiedica aplicarea acesteia, nefiind cazul acestei situatii.

O altă referire a avocatului general este despre registrul contribuabililor inactivi publicat de ANAF. Deși consideră că cerința impusă contribuabililor să verifice lista înainte de a încheia tranzacții pentru a verifica statutul partenerilor nu este excesivă, arată că nerespectarea acestei obligații nu înseamnă că persoana taxabilă nu ar putea să obțină de la operatorul inactiv asigurări că operațiunile nu au legătură cu evaziunea și că TVA va fi vărsată la buget.

Concluzii

 
  • Așa cum arată opinia citată anterior, directiva de TVA prevalează asupra legislației naționale, iar autoritățile române trebuie să țină seama de aceasta în demersurile lor. În caz contrar pot apărea efecte nedorite atât pentru companii, cât și pentru buget. Dacă CJUE va prelua în decizie propunerea avocatului general, și este foarte posibil să se întâmple acest lucru, atunci companiile vor avea de câștigat pentru că vor putea să recupereze din sumele plătite ca urmare a pierderii dreptului de deducere, iar bugetul riscă să fie afectat negativ.
  • Este știut că frauda la TVA din România este cea mai mare din Uniunea Europeană, conform ultimelor date disponibile în 2016 – diferența dintre suma potențială de colectat și cea reală (VAT gap) fiind de 40%. Astfel se explică probabil reglementările drastice și procedurile administrative nu de puține ori contestate – de tipul formularului de înregistrare în scopuri de TVA sau refuzul sistematic al dreptului de deducere a taxei – deși întreg mediul de consultanță a avertizat, încă de la introducerea acestor măsuri, că încalcă principiile europene în materie de TVA.
  • Lupta cu evaziunea trebuie să continue, însă până acum nu par să fi fost găsite mecanismele adecvate, iar măsurile de acest fel luate fără considerarea principiilor europene și care afectează negativ tot mediul economic nu pot să ducă decât la piedici puse contribuabililor și, până la urmă, la obligarea statului român să remedieze situația cu costuri semnificative.
  • În final ce am obținut: O situatie vădit greșită, o colectare mai mare în trecut, dar care acum trebuie plătită înapoi, inclusiv cu dobânzi semnificative. Mai mult, situația a necesitat și va necesita alocarea de resurse costisitoare atât din partea contribuabililor, cât si a statului care cheltuiește sume importante anual din cauza contestatiilor, a acțiunilor în instanță etc și un impact nesemnificativ asupra evaziunii din moment ce gap-ul la TVA nu a scăzut.
  • După toate aceste eforturi financiare și umane de ambele părți, statul ar putea fi nevoit să rectifice aceste măsuri și să le plătească contribuabililor afectați banii reținuți pe nedrept.
  • Poate e momentul să realizăm că avem nevoie de măsuri solide pe termen mediu și lung și totodată legale pentru a combate frauda, în loc de măsuri adhoc, contrare mediului de business corect si principiilor europene care nu aduc beneficii pe termen lung, ci din contră încurcă și contribuabilul și statul. Mediul de business a susținut mereu această abordare împotriva evaziunii pentru că doar așa economia României devine mai atractivă, mai competitivă și cu un climat corect pentru business. Iar prima grijă a statului în ceea ce privește combaterea fraudei fiscale ar trebui să fie tocmai construirea unui sistem care ajută contribuabilii corecți si reduce numărul contribuabililor frauduloși.

Articol realizat de Vlad Boeriu, Partener Deloitte România