Răul a plecat din documentul emis de poliția secretă a lui Iosif Stalin la 2 iunie și transmis către agenții din coloniile comuniste. Se preciza foarte clar că directorii fabricilor și cei mai mulți dintre conducătorii de partid influenți să lucreze în mare secret pentru poliția politică și să execute ordinele venite pe această filieră.
Era un sistem paralel de guvernare, nici măcar autoritățile obișnuite de partid nefiind implicate în această activitate. Trebuia să se ducă o politică sistematică de cooptare a persoanelor capabile din toate instituțiile pentru ca serviciile secrete să dirijeze discret întreaga activitate din țară. S-a mai stabilit să se ducă o politică de numire în funcții numai a celor cu o slabă pregătire profesională în locul celor capabili. Trebuia sabotat statul comunist care nu era sub controlul serviciilor secrete și a apărut astfel o lume paralelă cu interesele românilor.
Acest sistem a funcționat până în anul 1989, dar rețelele au continuat să funcționeze și după evenimentele din decembrie, scopul urmărind fiind perpetuarea prosperității personale cu orice preț. Nu era uitată nici pofta de putere, boală specifică fiecărei birocrat și care nu poate fi ostoită vreodată. Cum cinstea și corectitudinea nu sunt cunoscute serviciilor secrete, România nu poate să avanseze vreodată pe măsura resurselor economice și umane de care dispune.
Adevăratele talente sunt neutralizate prin diferite metode mai mult sau mai puțin discrete și condamnate la deținerea unor funcții inferioare și fără să fie plătite în mod corect în raport cu munca depusă. Presiunile acestea duc la plecarea din administrație și locurile rămân pentru cei ce sunt de partea sistemului secret, cel ce trebuie să țină populația în sclavie veșnică și fără suficiente resurse financiare. Omul trebuie să muncească până la 70 de ani pentru a ține în viață o lume parazitară.
Nu este de mirare că locuitorii României trec frontiera spre celălalt tărâm. Chiar dacă străinătatea este definită drept dură, presiunile administrative sunt mult mai puține și nivelul de trai nu se compară cu ceea ce pot oferi serviciile secrete și oamenii sistemului, cei care au avut grijă să fie acoperiți cu diplome. Jocurile au fost făcute în anul 1947 și nu se poate scăpa din această capcană.