În urma acestei decizii, construcţia autostrăzii Arad-Timişoara va beneficia de o contribuţie de 124.399.671 euro din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.
La finanțarea lucrărilor acestui tronson de autostradă mai participă și Banca Europeană de Investiții (BEI) cu 200 de milioane de euro, restul sumei, până la 388 de milioane, fiind asigurați de statul român.
Conform Ministerului Transporturilor, „proiectul major «Construcţia autostrăzii Arad – Timişoara (inclusiv varianta de ocolire Arad)» are drept obiectiv proiectarea, supervizarea si construcţia unei autostrăzi între oraşele Arad şi Timişoara în lungime de 44,5 km, din care 12,25 km reprezintă lungimea variantei de ocolire Arad şi 32,25 km reprezintă lungimea autostrăzii care leagă oraşele Arad si Timişoara.”
Autostrada Arad – Timişoara este parte a ramurii nordice a Axei Prioritare TEN-T nr. 7, care traversează teritoriul României de la Nădlac la Constanţa. Prin realizarea acestui obiectiv se estimează o reducere cu 76% a numărului de accidente pentru traficul între Arad şi Timişoara, o reducere a timpului mediu de călătorie între Arad şi Timişoara de la 64 minute la 33 minute, precum şi o reducere cu 7 % a costurilor de exploatare a autovehiculelor.
În ceea ce priveşte indicatorii fizici ai proiectului, vor fi construiţi 44,5 km de autostradă, 20 de poduri şi pasaje, 18 pasaje peste autostradă, 5 noduri rutiere şi 2 centre de întreţinere şi zone de servicii.
CE contribuie la finanțarea autostrăzii Arad-Timișoara cu 124,4 mil. euro
21 octombrie 2010, 15:16
Ultima modificare în 21 octombrie 2010, 18:16
Comisia Europeană a aprobat marţi, 19 octombrie, contribuţia financiară din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene pentru construcţia autostrăzii Arad – Timişoara (inclusiv varianta de ocolire Arad). Acest proiect face parte din programul operaţional sectorial de Transport (POS-T), program gestionat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.
Etichete: autostrada arad timisoara,
sistem de finantare
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook