Astfel, Guvernul elen va primi 2,5 miliarde de euro în iulie, iar restul până la 3 miliarde în luna octombrie, doar dacă premierul Antonis Samaras va putea să-și respecte promisiunile referitoare la reducerea cheltuielilor statului și reformele.
În același timp, Grecia va recupera 2 miliarde de euro din profiturile pe care băncile centrale le-au obținut pe obligațiunile guvernamentale elene, urmând să mai primească alte 1,8 miliarde de euro de la FMI (Fondul Monetar Internațional).
Potrivit aceleiași surse, Grecia este susținută de statele din zona euro, în frunte cu Germania. În context, Uniunea Europeană nu vrea să accepte falimentul Greciei și ieșirea țării din zona euro.
”Grecia se află pe drumul cel bun din multe puncte de vedere, dar au existat întârzieri în unele zone. Este bine să continuăm într-un sistem de tip plată la primire și să distribuim fonduri pe măsură ce apare necesarul de finanțare”, a spus Wolfgang Schaeuble, ministrul german al Finanțelor.