După ce OMV Petrom şi Rompetrol au majorat, la finele săptămânii trecute, preţurile carburanţilor cu opt bani/litru, astăzi a venit rândul Lukoil. Compania petrolieră a aplicat aceeaşi creştere de opt bani.
Conform site-ului lukoil.ro, un litru de benzină Euroluk 95 costă începând de astăzi 5,48 de lei, iar unul de Ecto 98, 5,98 de lei. În cazul motorinei, preţul unui litru de Euro L Diesel a fost majorat de la 5,6 la 5,68 de lei, iar sortimentul Ecto Super Diesel costă 5,85 de lei, cu opt bani mai mult.
Această majorare este cea de-a doua creştere de preţuri operată de cele mai mari companii de pe piaţa petrolieră din România în acest an. La începutul lunii ianuarie preţurile au fost ajustate ca urmare a majorării accizelor la motorină şi al cursului leu/euro la care se calculează accizele în acest an.