O nouă companie nu vrea să plătească taxa de solidaritate! Prim-ministru României, președintele PSD și reprezentanții companiei vor avea o întrunire pentru a găsi o soluție.
Compania Black Sea Oil and Gas nu dorește să plătească taxa de solidaritate, spun surse apropiate cu această chestiune, însă propune Guvernului de la București o derogare de la plata taxei.
Aceleași surse spun că Black Sea Oil and Gas punctează că deja plătește impozit pe veniturile extraordinare obţinute. De asemenea, compania spune că are doar 7 luni de activitate.
Black Sea Oil and Gas arată că a plătit, anul trecut, peste 2 miliarde de lei la bugetul de stat. Mai precis, asta înseamnă o tață de 60% pe veniturile extraordinare.
Compania mai spune că dacă s-ar ține cont de ordonanța de urgență care transpune regulamentul european, atunci peste 90% din veniturile companiei ar ajunge la bugetul de stat. Pe fond, Black Sea Oil and Gas spune că acest lucru este inacceptabil.
Surse din Guvern spun că Black Sea Oil and Gas trebuie să plătească
În acest context, prim-ministrul Nicolae Ciucă, președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, și reprezentanții acestei companii vor avea o întrevedere luni după amiaza.
Aceștia se vor întâlni pentru a încerca să vadă dacă există vreo soluție, însă surse din Guvern spun că nu se pune problema de vreo derogare.
Aceste surse spun că răspunsul Executivului va fi unul ferm și că ordonanța de urgență, care este acum în vigoare și care transpune directiva europeană, se va aplica așa cum este având în vedere că nu există nicio reglementare venită de la Bruxelles.
Concret, sursele guvernamentale spun că nu există posibilitatea ca Black Sea Oil and Gas să nu plătească venituri.
Black Sea Oil & Gas SA (BSOG), deținută de Carlyle International Energy Partners și de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie energetică independentă cu sediul în România, care vizează dezvoltarea offshore a resurselor de gaze naturale, în conformitate cu obiectivul Uniunii Europene de zero emisii până în 2050, oferind producția de gaze naturale ca un combustibil de tranziție și furnizând infrastructura vitală pentru capacitatea de a dezvolta proiecte de energie verde.