Un important partid din România este zguduit din temelii săptămâna aceasta. Vineri, a fost anunţată o a doua plecare importantă din această formaţiune, la scurt timp după alegerile locale.
La doar o zi după ce Ioana Petrescu, fost ministru al Finanţelor, a anunţat că părăseşte Pro România, formaţiunea condusă de Victor Ponta mai primeşte o lovitură neaşteptată: Gelu Diaconu, fost şef al ANAF, şi-a dat demisia din partid.
Gelu Diaconu se înscrisese în Pro România cu doar trei luni în urmă, iar acum pleacă, exprimându-şi nemulţumirea faţă de atitudinea a doi dintre liderii partidului.
Într-un mesaj trimis pe grupul de WhatsApp al formaţiunii, Gelu Diaconu îl laudă pe Victor Ponta şi spune că s-a înscris în partidul său “în pofida faptului că (Ponta) și-a făcut un fel de renume din a nu-și respecta cuvântul”.
“Cum spuneam, am venit pentru Victor Ponta în pofida faptului ca și-a făcut un fel de renume din a nu-și respecta cuvântul. Cu toate acestea, el rămâne pentru mine un foarte bun fost prim ministru. Curajos în luarea de decizii economice liberale. Concluzia la cele scrise mai sus nu poate fi decât una singură: de astăzi nu mai sunt membru al partidului Pro Romania spre ușurarea tandemului amintit mai sus și a altora care poartă de grijă acestui partid”, a fost mesajul lui Gelu Diaconu.
“Mă separă prea multe de acești doi oameni, liderii dvs actuali”
El i-a indicat şi pe cei vinovaţi pentru plecarea sa din Pro România: „chibzuitul dom’ preşedinte și entuziastul său tânăr secretar general” al Pro România Ilfov, Mircea Ursache și, respectiv, Andrei Rizoiu, care „peste noapte (…) s-au transformat in mari strategi politici”, scrie HotNews.ro.
“La începutul lui iulie, lipsiți de organizații, erau modești și cooperanţi. Astăzi, s-au urcat pe valul succesului conjunctural și țes intrigi. Mă separă prea multe de acești doi oameni, liderii dvs actuali. Nu voi enumera nimic acum din ceea ce mă separă de ei, pentru că nu vreau să vă stric momentul festiv.
Concluzia la cele scrise mai sus nu poate fi decât una singură: de astăzi nu mai sunt membru al partidului Pro Romania spre ușurarea tandemului amintit mai sus și a altora care poartă de grijă acestui partid. Numai bine vă doresc tuturor și mult succes!”, le-a mai transmis fostul şef ANAF colegilor săi.
A doua plecare de răsunet din Pro România în tot atâtea zile
Ioana Maria Petrescu, fost ministrul de Finanţe în Cabinetul Ponta, şi-a anunţat şi ea demisia din Pro România, joi.
„Am decis să ies din Partidul Pro România. Este o decizie dificilă, dar necesară, pe care o iau după doi ani în care am făcut parte din conducerea acestei formaţiuni. Eu am intrat în politică din dorinţa de a avea un cuvânt de spus în politicile publice care ar putea ajuta România să devină o democraţie avansată şi să joace un rol important în UE.
Acum doi ani, am ales Pro România pentru că era o formaţiune născută din nevoia unor tineri politicieni care nu îşi găseau loc în vechile partide şi vocea lor nu ar fi putut fi auzită din cauza liderilor autoritari şi discreţionari. Am crezut în forţa Pro România, un partid care s-a declarat a fi ‘altfel’, în care mulţi tineri au devenit membri cu speranţa că alături de colegii cu experienţă în politică au şansa de a-şi susţine ideile lor care pot aduce românilor o viaţă mai bună”, a scris Ioana Petrescu pe pagina sa de Facebook.