Asociația Marilor Rețele Comerciale din România: În România consumatorul nu mai este, începând de astăzi, actorul principal din lanțul comercial
"Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) își exprimă regretul că azi Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea pentru modificarea și completarea Legii 321 privind comercializarea produselor alimentare. AMRCR consideră că această lege este îndreptată împotriva marilor rețele comerciale și, în pofida celor exprimate public, nu garantează sprijin pentru producătorii locali sau produsele românești. În schimb restrânge libertatea consumatorilor români de a alege cele mai bune produse la prețuri competitive", se arată în comunicatul de presă transmis de asociație.
Marii retaileri sunt obligați să-și reanalizeze politicile comerciale, să renegocieze contracte în mijlocul desfășurării acestora, să renunțe la facilități și servicii oferite pentru promovarea produselor locale, inclusiv cele românești și să se orienteze pentru a găsi modalități de a susține un flux financiar imens, impus fără justificare.
"Apreciem că toate acestea se vor răsfrânge asupra prețurilor la raft și vor avea repecursiuni majore și asupra programelor de susținere a producătorilor locali. Această lege este de asemenea împotriva mecanismelor concurențiale și a principiilor după care funcționează piața unică comunitară. Acest lucru se întamplă la câteva zile după anunțul referitor la lansarea unor programe precum <
Nini Săpunaru (PNL): Nu trebuie să se îngrijoreze nimeni că va dispărea marfa de pe raft
Bucureşti, 11 iul /Agerpres/ – Deputatul liberal Nini Săpunaru spune că nu trebuie să existe îngrijorări privind legea referitoare la comercializarea produselor, precizând că marfa nu va dispărea de pe raft.
"Nu trebuie să se îngrijoreze nimeni că va dispărea marfa de pe raft. În condiţiile în care consumatorul vrea să cumpere roşii din Turcia se vor aproviziona roşii din Turcia în permanenţă şi se vor aproviziona mai puţine roşii din România dacă românul doreşte. Dar haideţi să vedem. Am semnale foarte bune din piaţă. Fermierii m-au anunţat că sunt anumite lanţuri comerciale (…) care au făcut opt întâlniri regionale cu fermierii, ne-au anunţat că vor să se aprovizioneze, că sunt de acord să semneze contracte cu ei. Deja ei se pregătesc pentru a funcţiona în baza acestei legi acum, nu peste şase luni", a declarat Săpunaru, luni, la Parlament.
El a susţinut că legea va intra în vigoare la trei zile de la promulgare. "Partea în ceea ce priveşte interzicerea taxelor de listare, interzicerea listelor de preţuri, taxele de listare, taxele de raft şi celelalte comisioane ascunse pe care le percepeau hipermarketurile de la producători şi fermieri vor dispărea la trei zile de la promulgarea legii. Rămâne în suspensie doar acel articol privind 51% produse proaspete pe lanţul scurt de aprovizionare – lapte, produse lactate, pâine, carne proaspătă, legume, fructe şi ouă. Nu cred că vor fi niciun fel de probleme", a susţinut Săpunaru.
Deputatul liberal a mai spus că, după promulgare, Guvernul este obligat să emită normele metodologice, iar apoi vor începe discuţiile consultative cu fermieri, comercianţi români şi străini.
"Nu pleacă nimeni pentru că au aşa de mari venituri în România încât nu vor pleca niciodată", a mai declarat liberalul, cu privire la posibilitatea ca supermarketurile să se retragă din ţara noastră.
Dolha (PNL): Producătorii români vor avea, în sfârşit, o şansă de a lupta cu concurenţa neloială a concernelor străine
Vicepreşedintele PNL Mircea Dolha consideră că, după promulgarea Legii 321/2009, modificată, producătorii români vor avea, în sfârşit, o şansă de a lupta cu concurenţa neloială a concernelor străine.
"Ţin să salut cu deplină satisfacţie şi mândrie de cetăţean român faptul că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Legea nr. 321/2009, modificată, prin care supermarketurile şi hipermarketurile au obligaţia de a asigura prezenţa în rafturi a 51% produse alimentare româneşti, modificări iniţiate de colegii mei, deputaţii liberali. Astfel, producătorii români vor avea, de acum, în sfârşit o şansă de a lupta cu concurenţa neloială a concernelor străine. Ce-i drept, ei mai au nevoie de sprijin din partea Guvernului României, pentru că nu este deloc uşor să lupţi cu entităţi călite în zeci şi sute de ani de capitalism, dar şi cu subvenţiile substanţiale pe care producătorii din Uniunea Europeană le primesc de la guvernele lor. Acesta este totuşi un prim pas, important de altfel, pentru ca agricultura şi economia românească să funcţioneze la parametri normali", afirmă Dolha, luni, într-un comunicat remis Agerpres..
El a adăugat că românii merită produse mai bune, mai sănătoase şi mai gustoase, iar aleşii lor sunt datori să se asigure că acestea ajung pe rafturile magazinelor.
"Ştim cât de importantă este alimentaţia pentru sănătatea unui om, iar noi ne dorim un popor sănătos! La fel este bine ştiut faptul că produsele româneşti sunt cele mai gustoase cu putinţă. Nicăieri în lume, legumele şi fructele nu au gustul deosebit pe care le au cele 100% româneşti. Iar începând de acum suntem siguri că ne vom bucura din plin de ele. Aşa cum este de altfel normal", a mai spus Dolha.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea prin care magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanţul scurt, iar supermarketurile vor funcţiona în continuare şi în weekend.