De menționat este faptul că, în urmă cu o lună de zile, în perioada în care încă era ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu declara că i-a permis consilierului onorific Ștefan Voinea să acceseze informații din Registrul Electronic Național de Vaccinări susțonând că acesta ”avea dreptul legal să acceseze date”.
Deși Ministerul Sănătății a transmis, printr-un comunicat, că afirmația lui Vlad Voiculescu era susținută din punct de vedere legal, Corpul de control al Prim-ministrului a sesizat Ministerul Public ”in rem” privind accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări.
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, Vlad Voiculescu declara atuncă că în cazul în care ”cineva a făcut ceva greșit trebuie să răspundă pentru asta”, totuși, cu toate acestea, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism a confirmat primirea plângerii și a raportului Corpului de control al premierului.
”DIICOT confirmă primirea plângerii însoțită de raportul Corpului de Control al premierului Florin Cîțu cu privire la accesul nepermis la baza de date a Registrului Național de Evidență (RENV)”, au declarat surse pentru Gândul.
Totodată, la solicitarea Gândul, DIICOT a mai precizat că sesizarea a venit de abia la finalul săptămânii trecute, lucru care duce la chemarea lui Vlad Voiculescu la audieri.
„Aaceastă sesizare a sosit la finele săptămânii trecute, în cursul zilei de vineri, iar acest demers a contribuit la lista lungă a reproșurilor aduse ministrului Vlad Voiculescu (n.red. – demis astăzi), care va fi chemat mai mult că sigur la audieri”, menționează sursele citate.
Anunțul făcut de Guvern
De menționat este faptul că, pe 9 aprilie, Guvernul anunța că a fost trimisă o sesizare către Parchetul General, prin care Ministerul Săntăți nominaliza reprezentanții care au avut acces la datele respective.
”Ministerul Sănătății a nominalizat patru reprezentanți care au avut acces la datele din RENV, cu contul „monitorizare_minister”, fără a exista un act administrativ de delegare/încredințare a unor atribuții, de stabilire a responsabilităților și a limitelor de competență sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă”, preciza sursa citată.
Totodată, comunicatul respectiv mai arată că regimul juridic insuficient definit și reglementat al consilierului onorific poate duce la ”un mecanism de eludare a regimului incompatibilităților și al conflictului de interese”.
Această nouă lovitură pentru Vlad Voiculescu vine la doar câteva ore după ce premierul Florin Cîțu a anunțat demiterea acestuia din funcția de ministru al Sănătății.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, premierul Cîțu susținea că i-a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu.
El a mai adăugat că decizia va apărea în cursul zilei de miercuri în Monitorul Oficial, iar pe lângă demiterea ministrului, secretarul de stat Andreea Moldovan a fost și ea demisă.
”Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Preşedinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcţia de ministru al Sănătăţii a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcţiei va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătăţii. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, a anunțat premierul.
Sursa foto: INQUAM Photos, Ana-Maria Dumtiru