Slovenia va avea nevoie de resurse financiare externe pentru a finaliza reformarea sistemului său bancar şi nu ar trebui să se teamă să caute ajutorul de care are nevoie, a afirmat, marţi, economistul şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Erik Berglof, transmite Reuters.
‘Cu siguranţă, Slovenia va avea nevoie de resurse externe pentru a finaliza programul destinat băncilor. Întrebarea este dacă o poate face fără un program oficial cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Guvernul intenţionează într-adevăr să facă asta, dar, dacă este aşa, trebuie să acţioneze rapid’, a declarat Berglof.Acesta a adăugat: ‘Stigmatul asociat în trecut cu aceste programe a fost greşit orientat, ele se pot dovedi un sprijin extrem de constructiv pentru economie’.
Ministerul de Finanţe de la Ljubljana a anunţat recent că trei bănci de stat din Slovenia, care se confruntă cu probleme financiare, vor transfera credite neperformante în valoare de 3,34 miliarde de euro (4,33 miliarde de dolari) către o bancă de rebuturi – Bank Assets Management Company (BAMC).
Guvernul se aşteaptă ca acele trei mari bănci controlate de stat – Nova Ljubljanska Banka, Nova Kreditna Banka Maribor şi Abanka Vipa – să aibă nevoie de capital suplimentar în valoare de 900 de milioane de euro.
Cele trei bănci deţin credite neperformante de 7,5 miliarde de euro, aproximativ 20% din Produsul Intern Brut al Sloveniei, ceea ce ar putea-o forţa pe aceasta să devină a şasea ţară din zona euro care solicită un program de ajutor, după Cipru, Spania, Portugalia, Irlanda şi Grecia.