Aproximativ 80 la sută din instanţe au decis până în prezent suspendarea activităţilor, din care 12 curţi de apel, 31 de tribunale, peste o sută de judecătorii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit Reţelei Naţionale a Adunărilor Generale ale Judecătorilor (RNAG).

Reţeaua Naţională a Adunărilor Generale ale Judecătorilor s-a constituit pentru a se asigura o informare exactă a judecătorilor şi a opiniei publice cu privire la acţiunile de protest organizate de către instanţele de judecată.

Potrivit sursei citate, în urma adunărilor generale, până în 1 septembrie au adoptat hotărâri cu privire la însuşirea unei forme de protest Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi 12 curţi de apel, din totalul de 15.

Astfel, s-a decis încetarea activităţii de judecată de către Curţile de Apel Alba-Iulia, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Oradea, Piteşti, Suceava, Ploieşti, Iaşi, Braşov, Târgu Mureş. Celelalte trei curţi de apel rămase au programate adunările generale în perioada imediat următoare, în raport de situaţia particulară a duratei concediilor de odihnă şi planificarea începutului activităţii de judecată.

„Ca urmare, circa 80 la sută din totalul instanţelor din România au aderat la derularea unor forme de protest, începând cu 31 august 2009 şi până în 1 septembrie. Toate au optat până acum la încetarea activităţii de judecată, majoritatea începând cu 1 septembrie 2009, restul începând cu 7 septembrie 2009”, potrivit RNAG.

Mai multe parchete de pe lângă instanţele de judecată au decis sprijinirea protestului judecătorilor şi adoptarea unor forme particulare de protest, cum ar fi neefectuarea urmăririlor penale, încetarea activităţii de audienţe, neexpedierea înscrisurilor procedurale către părţi.

Ce vor judecătorii

Judecătorii solicită salarizarea la nivelul celorlalte două puteri în stat, respectiv stabilirea coeficienţilor de salarizare pentru judecătorii definitivi începând de la nivelul de salarizare al secretarului de stat şi până la coeficientul maxim, potrivit deciziilor luate în adunările generale şi centralizate de RNAG până în prezent.

Magistraţii mai cer trecerea bugetului instanţelor judecătoreşti de la Ministerul Justiţiei la ICCJ, stabilirea pentru bugetul Justiţiei – respectiv al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, al ICCJ şi al Ministerului Public, cumulate – a unui prag minim de unu la sută din PIB, alocarea urgentă de fonduri bugetare suplimentare instanţelor judecătoreşti prin rectificare bugetară, colectarea taxelor de timbru în bugetul propriu al sistemului justiţiei.

Eliminarea obligaţiei de participare a judecătorilor la orice activitate legată de orice fel de scrutinuri electorale, începând cu alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009 şi plata drepturilor salariale restante sunt, de asemenea, printre solicitările magistraţilor.

Aceştia mai cer autogestionarea de către judecător a propriei încarcături cu dosare a şedinţei de judecată, limitarea duratei şedinţelor de judecată pentru a se respecta programul zilnic de lucru de opt ore, potrivit Regulamentului de ordine interioară a instanţelor, inclusiv activitatea de deliberare, pronunţare în şedinţă publică, completarea condicilor de şedinţă şi înscrierea soluţiilor în programul informatic, fiecare instanţă urmând să stabilească această limită în funcţie de specificul activităţii proprii, retragerea judecătorilor din exercitarea atribuţiilor adminstrative.

Totodată, magistraţii solicită promovarea unei politici eficiente de ocupare a posturilor vacante din justiţie, recunoaşterea justiţiei drept domeniu strategic de interes naţional şi elaborarea până la sfârşitul anului a unei strategii de consolidare a sistemului judiciar, încheierea unui Pact asupra justiţiei, de către puterea executivă, legislativă şi judecătoreasca, care să garanteze respectarea recomandările Comitetului Miniştrilor cu privire la independenţa puterii judecătoreşti.

Magistraţii mai vor promovarea unor plângeri individuale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin încălcarea gravă a principiilor statului de drept.

SURSA: Mediafax

DETALII:
Citeşte şi REPORTAJ CAPITAL.RO: Prima zi fără Justiţie