Imediat după lichidarea stocurilor, cinci dintre spaţiile lăsate libere de Obi – cele din Oradea, Berceni (Bucureşti), Piteşti, Ploieşti şi Arad – au fost închiriate de retailerul grec de jucării şi articole pentru copii Jumbo. Spaţiile fostelor magazine OBI din Sibiu şi bulevardul Theodor Pallady din Bucureşti  sunt încă în căutare de chiriaşi.

Deşi este unul dintre cei mai mari jucători din piaţa europeană de bricolaj, OBI, parte a grupului Tengelmann, care la începutul lui 2010 a vândut supermarketurile Plus Discount către Lidl, nu a reuşit să se impună pe piaţa locală.

Nemţii au deschis primul magazin din România în 2008, la Oradea, extinzându-se în următorii doi ani cu încă şase unităţi, în Bucureşti (2), Arad, Piteşti, Ploieşti şi Sibiu.

Afacerile Obi România au crescut constant în intervalul 2008 – 2012, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, de la 18,5 milioane lei la 182,2 milioane lei. Pe de altă, compania a înregistrat în această perioadă pierderi totale de peste 270 de milioane de lei, cele mai ridicate fiind consemnate în 2010, când rezultatul negativ a totalizat 77,1 milioane lei.

De altfel, grupul german a decis în luna septembrie a anului trecut reducerea capitalului social al Obi România cu suma de 126 mil. lei, până la 81,3 mil. lei, prin încorporarea pierderilor. La finele lui 2013, compania avea un număr mediu de 550 angajaţi şi vânzări de circa 165 mil. lei.

După patru ani grei consecutivi, în care retailerii din bricolajul românesc au căutat să se restructureze sau repoziţioneze, ultimul an a adus trei tranzacţii de proporţii. Mai întâi, în iunie 2013, britanicii de la Kingfisher, cel mai mare retailer european de produse pentru amenajarea locuințelor şi al treilea la nivel mondial, au preluat cele 15 magazine din România ale francezilor de la Bricostore, pentru care au plătit circa 41,5 mil. euro.

Apoi, anul acesta, în ultima săptămână din februarie, nemţii de la Praktiker au anunţat că au vândut cele 27 de magazine din România distribuitorului de materiale de construcţii Search Chemicals, companie deţinută de omul de afaceri de origine turcă Omer Susli.Lista de achiziţii a fost încheiată de francezii de la Leroy Merlin, care preiau, printr-o tranzacţie în acţiuni, cele 15 magazine pe care retailerul austriac de bricolaj bauMax le deţine în România.

În acest context, piaţa de distribuţie a materialelor de construcţii şi bricolaj – estimată la 1,7 – 1,8 miliarde de euro -, nu va mai rămâne mult timp împărţită între opt jucători internaţionali ( Brico Dépôt, Praktiker, bauMax,Hornbach, Mr. Bricolage, Leroy Merlin, Tekzen) şi zeci de companii românesti mari (Dedeman,  Arabesque,  Ambient), medii (Baduc) şi mici (au o pondere de circa 30% din piaţă).

Într-un orizont nu foarte îndepărtat, liderii vor fi clari şi detaşaţi – mai puţin de cinci multinaţionale şi mult mai puţine companii locale, dar mai puternice, care vor deveni la rândul lor atractive pentru investitori financiari sau strategici.

Singura industrie în care românii le-au luat faţa giganţilor din Vest

Pentru prima dată, companiile autohtone ocupă primele trei poziţii în topul celor mai mari retaileri din bricolaj. Iată evoluţia afacerilor marilor jucători pe piaţa românească de distribuţie a materialelor de construcţii şi bricolaj, în ultimii doi ani; cifrele sunt calculate la cursul mediu anual din 2012 şi 2013 şi  exprimate în mil. euro.

Companie      CA 2012       CA2013        Profit net 2012          Profit net 2013          Reţea

Dedeman        541   607,5  58,1    65,3    37

Arabesque    351,5  340,5  9,5       6,7       18                                 

Ambient*      149,6   142,2  0,73    8,4     14   

Praktiker        142,3  130,3  -16,1   -16,4   27

Brico Dépôt (ex-Bricostore)            144     142,9  -3,2     -17,3                           15

bauMax          122,4  NA      -22,1   NA      15

Hornbach      90,2    99,8    0,75    -3,2     5

OBI     40,8    37,2    -12,7   20,8    7

Baduc                        22,3    17,2    -0,65   -9,66   4         

Mr. Bricolage             14,2    17,2    -2,5     -1,2     3           

Leroy Merlin**           6          24,5    -5,6     -7,5     2         

Tekzen           0,75    0,73    -1,6     -1,1    1

*la acestea se adaugă 16 depozite de materiale de construcție și platforme logistice

** în 2011 şi 2013; pentru 2012 rezultatele financiare nu sunt disponibile pe site-ul MF

Sursa: companiile, Ministerul de Finanţe