Încă un oraș din România va avea metrou

După Capitală, încă un oraş din România ar putea avea metrou în următorii ani.

Firme din Japonia sunt interesate de proiectul de construire a metroului la Cluj-Napoca, pentru care se va realiza, într-o primă etapă, studiul de prefezabilitate, care va oferi informaţii despre costuri şi traseu, declară primarul Emil Boc, citat de Mediafax. Al doilea oraş din România, după Bucureşti, care ar putea avea metrou. Cine sunt firmele interesate de proiect
Emil Boc a declarat, joi, presei că realizarea metroului este un obiectiv pe termen lung, în condiţiile în care municipiul Cluj-Napoca va ajunge la un milion de locuitori peste 20-30 de ani, iar la acel moment va fi prea târziu ca autorităţile să se gândească la un astfel de proiect. „Avem un buget aprobat care prevede şi realizarea unui studiu de prefazabilitate pentru realizarea metroului la Cluj-Napoca. Am fost contactaţi de reprezentanţii unor firme japoneze care au văzut interesul Clujului pentru metrou, le-am spus că sunt bineveniţi pentru o discuţie preliminară, aşa cum vom purta discuţii cu toţi cei interesaţi de a veni pentru realizarea proiectului de metrou. Ne interesează acum să culegem toate datele necesare pentru a realiza cel mai bun caiet de sarcini în vederea realizării studiului de prefezabilittate, după care oricine, din Japonia până în SUA, poate veni la Cluj să se implice în acest proiect. Este un proiect pe termen lung, Clujul se va duce spre un milion de locuitori în 20-30 de ani, iar la acel moment va fi prea târziu să ne gândim la un proiect de metrou”, a spus Boc.
Acesta a subliniat că studiile de prefezabilitate şi fezabilitate vor arăta cât din metrou va fi de suprafaţă, cât subteran, câte staţii va avea, unde vor fi intrările şi ieşirile, costurile şi schema de finanţare.