Peste 60.000 de oameni din Timișoara rămân fără apă caldă pentru că CET-ul la care sunt abonați nu a plătit datoriile către furnizorul de gaze. Este o situația prin care au trecut și e posibil să mai treacă și locuitorii din Constanța și București, dar și cei de mai multe orașe de dimensiuni mici.
În cazul Timișoarei, furnizorul de gaze este Eon.
A fost tăiat gazul. Au fost conturile blocate, nu s-a putut face un transfer către ei, s-a întârziat cu plata şi a fost tăiat gazul. Sunt discuţii la această oră, pentru că nu putem să lăsăm un oraş ca Timişoara fără apă caldă, însă trebuie să le ajungă acei bani. Timp de câteva ore bune, încă spre noapte, vom mai avea apă caldă. Temperatura se menţine câteva ore. Ne ajută şi temperaturile de afară", au declarat reprezentanţii Colterm, furnizorul de căldură și apă caldă.
Datoria către E.On se ridică la aproximativ şapte milioane de lei.