Acum câteva zile, un medic de la spitalul județean din Piatra Neamț a fost transportat de urgență la un spital din Belgia cu arsuri care-i puteau fi fatale, după ce a încercat să-și salveze pacienții prinși într-un incendiu.
Personalul medical trăiește, de luni bune, sub o imensă presiune, iar riscurile nu se rezumă la cel de îmbolnăvire, ci e vorba și despre riscul de extenuare și de accidente la locul de muncă.
Guvernul a luat prea puține măsuri pentru a scădea presiunea de pe angajații din sănătate. Medicii și asistentele nu și-au primit sporurile sau nu le-au primit la timp, nu au fost făcute angajări, nu s-au făcut investiții suficiente în aparatură și instrastructură sanitară etc. Acesta e motivul pentru care, de luni bune, Federația SANITAS, cel mai important sindicat din domeniu, a decis să protesteze.
Membrii sindicatului au mers în Piața Victoriei pentru a treia oară în decursul acestui an. Această acțiune repetată este una fără precedent în ultimii 30 de ani. Medicii și asistentele medicale avertizează de aproape jumătate de an asupra condițiilor lor de muncă. Din nefericire, Guvernul nu a făcut nimic pentru a satisface cererile sindicatului.
În aceste condiții, federația a amenințat că va începe strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale în sistemul de sănătate la nivel național, însemnând unități sanitare, de asistență medicală și socială. Ne paște, deci, o grevă majoră în sănătate, și aceasta chiar într-un moment de vârf al pandemiei. Lucrurile trebuie să fie schimbate rapid, dacă vrem să nu ajungem și la un vârf al dezastrului.