Efectele încălzirii globale se resimt din ce în ce mai mult la nivel mondial. Temperaturile suferă modificări fără precedent, iar situația s-ar putea deteriora. În acest context, ONU trage un semnal de alarmă și estimează că 75% din emisiile globale de carbon provin din orașe.
În total sunt 25 de oraşe, majoritatea în China, care singure sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din emisiile urbane de gaze cu efect de seră la nivel mondial, a dezvăluit un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Sun Yat-sen din Canton, în China, și publicat de revista științifică „Frontiers”, care a comparat datele privind emisiile din 167 de orașe în 53 de țări, scrie Euronews.
Potrivit dezvăluirilor, 52% din totalul emisiilor ar fi produse de 23 de orașe chinezești – inclusiv Shanghai, Beijing și Hanta -, precum şi de capitalele Rusiei și Japoniei, Moscova și Tokyo.
ONU estimează că 75% din emisiile globale de carbon provin din orașe.
Potrivit studiului publicat de „Frontiers”, orașele chineze, indiene, americane și ale Uniunii Europene sunt responsabile pentru majoritatea emisiilor globale.
Când vine vorba de emisiile pe cap de locuitor, orașele europene, americane și australiene depășesc în mod semnificativ majoritatea centrelor urbane din țările în curs de dezvoltare.
Excepția este China, la rândul ei clasificată în studiu drept țară în curs de dezvoltare, unde indicatorii pentru emisiile pe cap de locuitor în multe cazuri se apropie de cei din țările dezvoltate.
„Este important de menționat – scriu, însă, autorii studiului – că multe țări dezvoltate externalizează lanțuri de producție cu emisii ridicate de carbon în China, ceea ce crește emisiile legate de export pentru aceasta din urmă”.
De unde provin emisiile urbane?
Studiul a analizat, de asemenea, originea emisiilor în orașele în cauză, din moment ce aceasta, după cum explică autorii, „ne poate informa despre acțiunile care ar trebui să fie prioritare pentru reducerea emisiilor de la clădiri, transporturi, procese industriale și alte surse”.
„Energia staționară – care include emisiile derivante din utilizarea combustibililor și a electricității în clădiri rezidențiale și instituționale, din clădirile comerciale și din clădirile industriale – a contribuit între 60% și 80% din emisiile totale în orașele din America de Nord și din Europa. Într-o treime din orașe, peste 30% din emisiile totale de gaze cu efect de seră proveneau din transportul rutier. Între timp, mai puțin de 15% din emisiile totale proveneau din căile ferate, cursuri de apă și aviație”.
Cercetătorii au trasat, totodată, variaţia emisiilor înregistrată în orașe în perioada supusă studiilor.
În aproximativ 30 dintre acestea, între 2012 și 2016, s-a înregistrat o scădere netă.
Cea mai mare reducere a emisiilor pe cap de locuitor a avut loc la Oslo, Houston, Seattle și Bogotá. Primele patru orașe în ceea ce privește creșterea emisiilor pe cap de locuitor, în aceeași perioadă, au fost Rio de Janeiro, Curitiba, Johannesburg și Veneția, unde turismul de masă joacă un rol fundamental și unde recent s-a decis interzicerea trecerii navelor de mari dimensiuni.
În timp ce schimbările climatice au făcut obiectul unei dezbateri intense până de curând, astăzi este dificil de negat schimbările tot mai bruşte și distructive care afectează clima.
Potrivit mai multor analiști, căldura anormală din Canada și inundațiile devastatoare din Germania și din Belgia ar fi primele semne ale unui dezastru care ar putea fi greu de oprit.
Temperatura medie globală este deja peste 1 grad Celsius peste nivelurile preindustriale și este pe cale să depășească limita de 1,5-2 grade Celsius stabilită de Acordul de la Paris privind clima.
Totuşi, autorii studiului au observat că unele dintre datele disponibile sunt fragmentate. Lacunele din rapoartele asupra emisiilor orașelor fac comparațiile dificile.