Încălzirea globală a modificat producţia de vin

Creşterea temperaturii globale a dus la creşterea mai rapidă a strugurilor, o veste bună pentru amatorii de vin având în vedere că în acest fel s-a îmbunătăţit şi calitatea vinurilor, arată un studiu publicat luni în Nature Climate Change, informează Bloomberg.

NASA şi oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard, Elizabeth Wolkovich şi Benjamin Cook, au analizat datele privind recoltele de vin din Europa Occidentală în ultimii 500 de ani pentru a determina rolul climei în creşterea strugurilor şi perioada de recoltare. Concluzia studiului este că, în prezent, datorită încălzirii globale, recoltatul strugurilor în Franţa are loc cu două săptămâni mai repede decât în trecut. 

"Înainte de 1980 practic aveai nevoie de o secetă pentru a genera căldura necesară care să-ţi permită o recoltare rapidă. Însă începând din 1980 a fost atât de cald, din cauza încălzirii climei, încât nu mai ai nevoie de o secetă pentru o recoltare rapidă", a declarat unul din autorii studiului, Benjamin Cook. 

Studiul avertizează însă că aceste efecte pozitive nu vor dura dacă încălzirea climei continuă deoarece există o limită în relaţia dintre calitatea vinului şi recoltatul rapid al strugurilor. O dovadă a fost faptul că în anul 2003 Europa s-a confruntat cu un val de căldură fără precedent însă aceste temperaturi extreme nu s-au resimţit în calitatea vinului. 

AGERPRES