Canicula face ravagii în Grecia și Turcia. Autoritățile se luptă cu incendiile în ambele țări. Pompierii au fost mobilizați pentru a stinge incendiile din Kusadasi și nordul Atenei.
Incendii în Grecia și Turcia
UPDATE: Incendiul de la nord de Atena a fost stins.
Primarul din Serifos a declarat duminică pentru postul de radio ERT că incendiul a fost adus sub control în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.
Departamentul de Protecție Civilă a emis din nou avertismente duminică cu privire la riscul ridicat de izbucnire a altor incendii, în contextul unei perioade prelungite cu puține precipitații și temperaturi de peste 35 de grade Celsius.
Știre inițială
Un incendiu de pădure care a izbucnit sâmbătă la nord de Atena, pe Muntele Parnitha, a dus la închiderea unei autostrăzi și la o intervenție amplă din partea brigăzii locale de pompieri, conform informațiilor agențiilor Xinhua și DPA, citate de Agerpres.
Sute de pompieri au fost mobilizați în zonă, sprijiniți de cel puțin opt avioane și elicoptere care au efectuat descărcări de apă asupra focului. Incendiul a afectat, conform rapoartelor pompierilor, o zonă apropiată de o așezare locuită.
Autoritățile au emis o alertă prin care li se cere locuitorilor din apropiere să rămână în alertă și să urmeze instrucțiunile oficiale.
Incendiul a determinat închiderea autostrăzii naționale Atena-Lamia ca măsură de precauție, întrucât fumul dens s-a ridicat peste o mare parte din nord-vestul Atenei. În multe zone ale capitalei s-a simțit miros de cenușă și lemn ars.
Conform informațiilor radio-televiziunii publice ERT, zona afectată de incendiu nu găzduiește facilități turistice.
Incendiul survine în contextul unei perioade prelungite de lipsă de precipitații și temperaturi de peste 35 de grade Celsius.
Viceguvernatorul regiunii Attica, Kostas Zobos, a declarat presei că eforturile de stingere a flăcărilor au fost îngreunate de vântul puternic din zonă.
Cel mai ridicat nivel de alertă de incendii în Grecia
În vara anului 2023, o mare parte din Muntele Parnitha a fost distrusă într-un incendiu de vegetație major.
Grecia se confruntă anual cu numeroase incendii de vegetație din cauza temperaturilor ridicate și a valurilor de căldură asociate schimbărilor climatice. În 2023, douăzeci de persoane au pierit din cauza incendiilor de vegetație. La începutul lunii iunie, o persoană a murit într-un astfel de incendiu în vestul Greciei.
Având în vedere temperaturile neobișnuit de ridicate din primăvară și din iunie, autoritățile au avertizat că riscul de incendii va fi ridicat și în această vară.
Apărarea civilă din Grecia a emis avertizarea că al doilea cel mai ridicat nivel de alertă pentru incendii este în vigoare în acest weekend în zone extinse din partea centrală a țării.
Care este situația în Turcia
În Turcia, autoritățile se confruntă cu dificultăți în controlul unui incendiu de vegetație, ceea ce a dus la evacuarea a sute de hoteluri. Printre turiști se numără și români, având în vedere că stațiunea afectată este foarte populară în rândul acestora.
Incendiul a avut loc în zona Izmir și s-a extins până la ieșirea spre mare din stațiunea Kusadasi. Potrivit martorilor, sâmbătă seara, flăcările erau vizibile cu ochiul liber din camerele de hotel, situația fiind considerată extrem de periculoasă.
“Cam asta e situaţia acum. Ne-au evacuat din hotel. Suntem toţi pe plajă. Focul este foarte aproape. Acesta este hotelul, acesta este focul. Este foarte aproape. Ne-au tăiat apa, eram în duş. M-am spălat cu o sticlă de apă pe care o aveam în cameră”, a dezvăluit un turist român pentru Observator.