Regiunea abandonată în 1986, încă improprie pentru locuire de către oameni, continuă să fie extrem de radioactivă, iar flăcările nu fac decât să accentueze această situație, relatează The New York Times.
Valorile radiației din zona adiacentă incendiilor de pădure, acolo unde fumul a acoperit o mare parte din zonă, au crescut exponențial, iar vântul a suflat radiația spre Belarus și Rusia în ultima săptămână, transmite Digi24. Recent, însă, el și-a schimbat cursul spre Kiev, capitala Ucrainei, însă autoritățile spun că nivelul radiației este încă normal în orașul a cărui populație este de aproximativ 3 milioane.
Vântul puternic ar putea să întindă nu numai radiația, dar și să înăsprească focul și să îl întindă spre rămășițele centralei nucleare, încă semnificativ mai radioactivă decât restul împrejurimilor. Katerina Pavlova, șefa agenției care manageriaza Zona de Excluziune spune că „incendiile nu se află încă sub control”, în cadrul unui interviu telefonic.
După dezastrul de la Cernobîl din 1986, autoritățile sovietice au stabilit, în jurul rămășițelor centralei, Zona de Excluziune, o arie de aproximativ 30 de kilometri în jurul căreia a fost pus gard de sârmă ghimpată, iar accesul este interzis, cu excepția personalului din zonă și a grupurilor autorizate de turiști.
Agenția care se ocupă de Zona de Excluziune, fum contaminat ar urma să ajungă în Kiev în acest weekend. Nivelul radiației din aer, însă, după dispersarea fumului, e considerat a fi sigur. Agenția încearcă, de asemenea, să protejeze centrala dezafectată, foarte radioactivă, dar și zonele abandonate din jurul ei, parcările, de exemplu, care sunt puternic contaminate lăsate în urmă după dezastru.