O echipă formată din procurori de la Parchetul General, poliţişti şi specialişti în investigarea incendiilor au demarat, duminică dimineaţa, cercetarea la faţa locului în cazul incendiului de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.
Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giuleşti.
Cercetarea ar putea dura două zile
Marius Iacob a declarat duminică faptul că cercetarea la faţa locului ar putea dura şi două zile, iar la aceasta participă specialişti în incendii de la INSEMEX Petroşani, specialişti de la Institutul Naţional de Criminalistică şi de la Poliţia Română.
„Este o echipă complexă de cercetare, pentru că vrem să stabilim cu exactitate ceea ce s-a întâmplat, să stabilim toate detaliile care sunt foarte importante în economia cazului. Cercetare la faţa locului ar putea dura mai multe zile, ar putea dura şi două zile. Vom intra echipaţi corespunzător şi vom lua toate măsurile de prevenţie, pentru a elimina riscurile în aceste cercetări”, a spus Iacob.
Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în legătură cu împrejurările în care a izbucnit incendiul de la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, soldat cu 10 morţi, ancheta fiind preluată de Parchetul General.
Iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, ancheta fiind preluată apoi Parchetul General.
„Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, anunţă Parchetul General.
Sâmbătă seară, în jurul orei 18,30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi.
În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID. Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiu, este transferat, duminică, la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate. Potrivit ministrului Sănătăţii, ceilalţi pacienţi au patologie medie sau uşoară şi sunt internaţi pe secţii.