Peste 200 de pompieri din Londra încearcă să stingă flăcările unui incendiu izbucnit duminică într-un centru de reciclare din zona Degenham, în estul capitalei britanice şi în apropierea Parcului Olimpic, informează EFE.
Mai mulţi martori au declarat că au văzut fum dinspre Parcul Olimpic din Straford, situat la circa 10 kilometri de locul incendiului, descris de serviciile de urgentă drept unul dintre cele mai puternice din ultimii ani.
Centrul de reciclare, o clădire de un etaj, a început să ardă la orele 12.00 GMT şi deocamdată nu există informaţii privind existenţa unor victime.
Serviciul meteorologic al BBC a anunţat că vântul care bate uşor va purta norul de fum către nordul Londrei, ceea ce nu va afecta, în principiu, ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice, care urmează să înceapă duminică la orele 20.00 GMT.
Şeful pompierilor londonezi, Ron Dobson, a declarat că incendiul este ‘unul dintre cele mai importante pe care le-am văzut în ultimii ani’.
Sursa: Agerpres