Incendiu la Complexul Energetic Oltenia. A luat foc o carieră minieră. Intervenţie de urgenţă (VIDEO)

complex energetic

SURSA FOTO: Inquam Photos, Adel Al-Haddad

Accidentele se țin lanț la Complexul Energetic Oltenia. Un incendiu puternic a avut loc, joi, la Cariera minieră Tismana-Hodoreasca. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Un incendiu puternic a avut loc, joi, la o carieră minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO). O bandă transportoare a luat foc și, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„La Cariera Tismana-Hodoreasca a izbucnit un incendiu la o banda transportoare. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spuma din cadrul ISU Gorj si două autospeciale ale serviciului privat pentru situații de urgență.

Au ars aproximativ 100 de metri de banda și mai multe cabluri electrice. Nu au existat victime“, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, potrivit adevărul.ro.

Accidentele se țin lanț la Complexul Energetic Oltenia

Un groaznic accident a avut loc pe data de 17 ianuarie la cariera Jilț Sud, din cadrul CEO. Trei persoane au murit și alte zece au fost rănite după ce mașina tip tanchetă care-i transporta în interiorul carierei miniere de suprafață s-a răsturnat.

În mașină se aflau și tuburi de oxigen, care au căzut peste oameni, însă medicii au stabilit că minerii au decedat asfixiați.

Alt accident la Cariera Tismana, un muncitor grav rănit

Un muncitor a fost rănit pe 9 martie, în urma unui grav accident de muncă produs la aceeași Carieră Tismana, din Complexul Energetic Oltenia. Bărbatul a suferit arsuri și a fost transportat la un spital din București.

„Astăzi, la Societatea Complexul Energetic Oltenia S A, la Unitatea Miniera de Cariera Rovinari, Sector Tismana, în jurul orelor 09:40 ,in timpul efectuarii unei interventii la un tablou electric de 6kv , aferent unui echipament de munca CBS din circuitul tehnologic la excavatorului 1400-02, s a produs arc electric”, au transmis reprezentanții ITM Gorj într-un comunicat de presă, potrivit Radio Infinit.

Este vorba de un electrician din cadrul Carierei Rovinari, Sector Tismana, care s-a electrocutat, în timpul serviciului. Acesta a suferit arsuri pe față, mâini și piept și a fost transportat de urgență la spital.

Acesta a fost transport inițial la Spitalul de Urgență Târgug-Jiu, iar ulterior medicii au decis ca pacientul să fie dus cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București. Cei de la ITM au deschis o anchetă în acest caz.