Incendiu puternic în București. Fațada unui bloc din Sectorul 5 al Capitalei a luat foc. Peste 120 de persoane, evacuate FOTO

incendiu

sursa: Isubif.ro

Un incendiu puternic a avut loc sâmbătă, 14 mai, în București. Fațada unui bloc din Sectorul 5 al Capitalei a luat foc. Pompierii au intervenit de urgență și peste 120 de persoane au fost evacuate.

Un incendiu a cuprins, sâmbătă seara, faţada unui bloc cu zece etaje din Bucureşti, două persoane fiind evaluate medical, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Incendiul s-a manifestat la nivelul faţadei unui bloc din strada Baicului, de la etajul doi până la etajul zece. La faţa locului au intervenit 14 autospeciale cu apă şi spumă, dar şi mai multe echipaje SMURD şi ambulanţe.

„Pentru stingerea incendiului s-a acţionat din exterior utilizând autoscara. De asemenea, au fost constituite echipe de căutare-salvare a posibilelor persoane surprinse de incendiu. Sunt două persoane în evaluare medicală”, au precizat reprezentanţii ISUBIF sâmbătă seara, după producerea tragediei.

Incendiul a fost stins

Conform aceleiaşi surse, incendiul a fost stins, iar apoi echipele de căutare au început să acţioneaze la fiecare etaj pentru verificări suplimentare.

Conform unei informări a pompierilor, 112 persoane s-au autoevacuat, 11 oameni au fost evacuați de către forțele de intervenție, dintre care o persoană supraponderală și două imobilizate. Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar trei persoane au fost transportate la spital după intoxicări cu fum.

Pentru stingerea incendiului s-a acționat din exterior utilizând autoscara. De asemenea, au fost constituite echipe de căutare-salvare a posibilelor persoane surprinse de incendiu.