Incendiu puternic la un depozit de mase plastice din Salonta. Autorităţile intervin în forţă chiar în aceste momente pentru a stopa flăcările. Fumul degajat de acest foc se îndreaptă spre o localitate din Ungaria, mai spun cei care intervin la faţa locului.
Incendiu de proporţii în Salonta, judeţul Bihor. Flăcările au cuprins un depozit de mase plastice. Sunt mari degajări de fum, iar ISU Crișana este pregătit să emită un mesaj RO Alert dacă fumul se va îndrepta către zonele locuite.
Incendiu puternic în Salonta
„Incendiul se manifestă violent, cu degajări mari de fum și gaze toxice. La sosirea pompierilor ardea o hală de 600 metri pătrați, respectiv alte două hale, precum și materialele plastice depozitate în curtea firmei.
În momentul de față, incendiul e localizat, nu există pericol de propagare, colegii lucrează la lichidarea focarelor”, a spus Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU Bihor.
„Depozitul e amplasat la undeva marginea orașului, însă la aproximativ 100 de metri există locuințe. Dacă vântul își schimbă direcția, vom avertiza populația în sistemul Ro Alert”, a adăugat ea, conform Digi24.
Anunţul Gărzii de Mediu
Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a spus că suprafața pe care are loc incendiul este extinsă, ard granule din plastic folosite în industria maselor plastice și că fumul spre îndreaptă spre o localitate din Ungaria.
„Există depășiri evidente de monoxid de carbon, dar din fericire nu avem o degajare de fum care să se îndrepte spre Salonta”, a precizat el.
„Avem anchetă în lucru, în momentul de față toți sunt concetrati pe stingerea incediului, după ce se va stinge incendiul vom continua ancheta și vom veni cu rezultate”, a precizat Octavian Berceanu.
„Evident că avem niște degajari de fum masive, vrem să vedem care a fost cauza și ce măsuri se pot lua pentru a evita astfel de evenimente nefericite. Rezultatele pe care le obținem le ducem în controalele care urmează la agenții comerciali care au specific similar al activității și ne uităm mai adânc să vedem dacă există vreun risc de astfel de incendii”, a adăugat șeful Gărzii de Mediu.