Ministerul Sănătății a trimis un comunicat de presă prin care precizează că numărul celor care au murit în incendiul de la Institutul Matei Balș din Capitală a crescut. Anunțul ministerului vine imediat după ce, în cursul zilei de azi, o altă victimă a incendiului a fost anunțată moartă.
Incendiul de la Matei Balș a mai provocat un deces. Încă o persoană transferată de la ”Matei Balş” în urma incendiului a murit. Numărul victimelor a ajuns la 20.
Ministerul Sănătăţii anunţă, joi, că încă o persoană transferată de la ”Matei Balş” în urma incendiului a murit, fiind vorba despre un bărbat de 91 de ani.
”Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi despre încă un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 şi prezenta afecţiuni asociate”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.
Este al doilea deces anunţat joi, numărul total al victimelor ajungând la 20.
Care este starea celorlalţi pacienţi afectaţi de incendiul de pe 29 ianuarie?
Cu o zi în urmă, Ministerul Sănătăţii transmitea că trei pacienţi care au fost transferaţi după incendiu în cadrul altor secţii de la „Matei Balş” sau în alte unităţi sanitare sunt în stare gravă, iar unul în stare staţionară gravă.
Potrivit ministerului, situaţia pacienţilor transferaţi de la „Matei Balş”, la data de 10 februarie, era următoarea:
- Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan” din Bucureşti: 6 pacienţi – 5 pacienţi în stare stabilă, 1 pacient în stare staţionară gravă (ATI);
- Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti: 1 pacient în stare stabilă (ATI);
- Spitalul Universitar de Urgenţă “Elias” din Bucureşti: 1 pacient în stare stabilă;
- Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale “Victor Babeş” din Bucureşti: 1 pacient în stare stabilă;
- Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Bucureşti: 2 pacienţi – 1 pacient în stare stabilă, 1 pacient în stare gravă (ATI);
- Spitalul Militar Central din Bucureşti: 1 pacient în stare stabilă (ATI);
- Spitalul Clinic Nr. 1 CF “Witting” din Bucureşti: 1 pacient în stare stabilă;
- Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti: 3 pacienţi în stare stabilă;
- Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti: 2 pacienţi în stare stabilă;
- Spitalul Monza din Bucureşti: 2 pacienţi în stare stabilă;
- Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Bucureşti: 7 pacienţi – 2 pacienţi în stare gravă, 5 pacienţi în stare stabilă.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea