Vești de ultimă oră pentru fanii filmului „Mission: Impossible 8”. În curând încep filmările, însă potrivit ultimelor informații, acesta va fi ultimul film în care Tom Cruise îl va juca pe super-spionul Ethan Hunt.
Informații de ultimă oră în lumea filmului. Potrivit revistei Variety, încep filmările pentru „Mission: Impossible 8”. Acțiunea va fi filmată în Africa de Sud, iar potrivit sursei citate, acesta va fi ultimul film cu starul internațional.
De menționat este faptul că Tom Cruise îl interpretează pe super- spionul Ethan Hunt din 1996 și până în prezent. În ceea ce privește conținutul ultimului film, acesta ar urma să concluzioneze personajul princiapl.
„Ideea este ca al şaptelea şi al optulea film să servească drept concluzie pentru personajul lui Ethan Hunt, ca un „rezultat” al seriei, aşa cum a descris o sursă apropiată proiectului”, potrivit revistei de specialitate.
Amintim faptul că toate filmele care ”Mission:Imposibble” care au fost produse în ultimii 15 ani explică o poveste complexă, însă ultimele două care urmează să fie filmate vor oferi cele mai nebuneşti cascadorii ale francizei în care Tom Cruise şi-a riscat viaţa de mai multe ori.
În același timp, Variety a arătat şi că pandemia a făcut ca preţul celor două superproducţii să explodeze, filmate în decoruri reale prin toată lumea. Mai exact, „Mission Impossible 7” are un buget de 290 de milioane de dolari, în timp ce „Mission: Impossible – Fallout”, lansat în 2018, a costat 190 de milioane de dolari.
Când apar noile filme ”Mission: Impossible”
Referitor la data filmărilor, deși erau prevăzute pentru septembrie 2022 şi iulie 2023, al şaptelea şi al optulea film din franciză au fost amânate din cauza modului în care pandemia a evoluat.
„S-au amânat din cauza modului în care Covid-19 continuă să bulverseze peisajul cinematografic”, a precizat acum câteva săptămâni The Hollywood Reporter.
Astfel, fanii seriei de firme vor mai avea de așteptat până în 2023. Potrivit presei de peste ocean, „Mission Impossible 7” ar urma să poată fi vizionat începând cu 14 iulie 2023, iar continuarea sa, pe 28 iunie 2024. „Suntem nerăbdători să oferim spectatorilor o experienţă unică în cinema”, au indicat Paramount Pictures şi Skydance într-un comunicat.
De menționat este faptul că, până la momentul actual, povestea celui de-al şaptelea film este secretă. Realizat de Christopher McQuarrie, la fel ca „Rogue Nation” şi „Fallout”, „Mission Impossible 7” îi are în distribuţie pe Hayley Atwell, Simon Pegg, Vanessa Kirby, Ving Rhames şi Rebecca Ferguson.