Încep înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice. Ce trebuie să facă românii interesați

panou fotovoltaic, energie verge, energie, casa verde fotovoltaice

SURSA FOTO: Facebook/AFM

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” urmează să deschidă perioada de înscrieri în câteva zile, oferind fonduri de până la 30.000 de lei celor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Condiții de îndeplinit pentru cine vrea fonduri 30 de mii de lei de la stat. Încep înscrierile!

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” urmează să deschidă perioada de înscrieri în câteva zile, oferind sprijin financiar de până la 30.000 de lei celor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Acest program guvernamental susține instalarea de sisteme fotovoltaice, încurajând astfel producerea de energie verde la nivel rezidențial. Principiul de alocare a fondurilor este „primul venit, primul servit”, ceea ce înseamnă că cei care se înscriu rapid au șanse mai mari să obțină finanțarea. În anii anteriori, fondurile disponibile s-au epuizat într-un timp foarte scurt, uneori în doar câteva minute, reflectând interesul masiv pentru acest tip de sprijin financiar.

„Oamenii trebuie să exerseze și până în ziua deschiderii pe regiuni să aibă documentele salvate pe desktop, să încerce să facă aceste exerciții în fiecare zi. Fiecare om din fiecare regiune mai are timp să aplice pentru a avea certificate ANAF, taxe locale, intabularea și altele” a declarat pentru stirileprotv.ro Dan Tudose, reprezentantul unei firme de panouri fotovoltaice.

Programul debutează pe 27 septembrie

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că pe 27 septembrie 2024 va debuta noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”. Acesta oferă sprijin financiar persoanelor fizice care doresc să instaleze panouri fotovoltaice, în scopul promovării energiei verzi și a reducerii dependenței de sursele de energie convenționale.

Programul se bucură de o alocare financiară record de două miliarde de lei, iar suma maximă acordată fiecărui beneficiar a fost majorată la 30.000 de lei pentru fiecare proiect aprobat.

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” își propune să ofere sprijin unui număr estimat de 67.000 de noi beneficiari în această sesiune, ceea ce va ridica numărul total al beneficiarilor programului la aproximativ 200.000 de familii.

Finanțarea a fost mărită față de sesiunea anterioară, de la 20.000 lei la 30.000 lei per proiect, ca parte dintr-un efort guvernamental de a încuraja mai multe gospodării să treacă la soluții energetice verzi și să contribuie la combaterea schimbărilor climatice.

Programul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și se adresează persoanelor fizice care doresc să monteze panouri fotovoltaice pe proprietățile lor, oferind o acoperire semnificativă a costurilor de instalare și întreținere.

Înscrierile se vor desfășura pe regiuni, pentru a evita epuizarea rapidă a fondurilor. Experiența din anul precedent a arătat o cerere foarte mare pentru program, fondurile destinate regiunii București-Ilfov fiind epuizate în doar 9 minute, iar cele din regiunea Sud-Vest în 2 minute.

Mircea Fechet a subliniat pe contul său de Facebook importanța acestui program pentru tranziția energetică a României și necesitatea unei abordări mai strategice în alocarea fondurilor.