Începând de marţi, 4 iulie, tarifele de utilizare şi de trecere pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale din România, respectiv rovinietele, cu o valabilitate de o zi, pentru vehiculele destinate transporturilor de persoane se vor dubla de la 2 la 4 euro (inclusiv TVA), a transmis luni Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit Agerpres.
‘CNAIR SA informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi din Romania că la data de 04.07.2017, ora 00:00, intră în vigoare prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România. Prin Ordonanţa menţionată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de 1 zi aferent categoriei G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), din 2 Euro, inclusiv TVA, în 4 Euro, inclusiv TVA’, se arată într-un al CNAIR.
Aşadar, CNAIR menţionează că este posibil ca sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR) să funcţioneze cu întreruperi, marţi, în intervalul orar 00:00 – 02:00, iar în cazul în care şoferii nu vor putea să achite rovinieta în intervalul orar precizat, au posibilitatea de a achita taxa corespunzătoare până la sfârşitul zilei de 4.07.2017, pentru a evita aplicarea sancţiunii contravenţionale.
De asemenea, până la stabilirea modalităţii tehnice de interconectare şi a condiţiilor financiare, împreună cu operatorii de telefonie mobilă din România, emiterea rovinietelor categoria G prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) nu va fi posibilă.
‘La momentul la care vor fi definitivate condiţiile tehnico-economice pentru implementarea serviciului de emtiere roviniete prin SMS pentru categoria G, CNAIR va informa utilizatorii reţelei de acest aspect’, se arată în comunicat.