Federația Rusă a venit cu un nou avertisment în ceea ce privește situația actuală. Propagandiștii de la Kremlin au avertizat cu privire la începerea celui de-al Treilea Război Mondial.
Al Treilea Război Mondial. Amenințările Rusiei la adresa Occidentului, în special cele provenite de la propagandiștii și membrii guvernului rus, au devenit tot mai agresive. În ultima perioadă, aceste amenințări au inclus o avertizare despre un posibil al Treilea Război Mondial. Un astfel de scenariu ar avea efecte devastatoare pentru întreaga planetă.
Unul dintre protagoniștii acestor amenințări este Vladimir Soloviov, un prezentator propagandist de la Kremlin. El a fost foarte activ încă de la începutul invaziei Ucrainei, lansând amenințări care includ utilizarea de rachete, drone sau chiar arme nucleare.
În urmă cu câteva luni, acesta a avut un atac virulent la adresa Spaniei. Atunci, propagandistul de la Kremlin a spus că țara este „cel mai mare rău din lume” și „o generație a lui Satana”. Însă amenințările lui nu se limitează doar la Spania. El a mai luat în vizor și:
- Regatul Unit;
- Statele Unite ale Americii (SUA);
- Europa în general.
Al Treilea Război Mondial. Vladimir Soloviov amenință pe toată lumea
Vladimir Soloviov a amenințat direct Europa și Alianța Atlanticului de Nord (NATO), în urmă cu câteva luni. În aprilie, el spunea că „nu va exista milă” în conflictul care ar putea izbucni.
Referitor la amenințările către Regatul Unit, el a adus în discuție la momentul respectiv posibilitatea tragerii de rachete RS-28 Sarmat. Acest tip de rachetă este considerat un proiectil intercontinental puternic.
Astfel, amenințările sale vizează o gamă largă de țări și teritorii, punând accent pe Europa și Statele Unite.
SUA, ținta propagandiștilor ruși
Război Rusia. Acuzațiile propagandiștilor ruși sunt aduse, în special, Statelor Unite ale Americii (SUA). Ei spun că țara condusă de Joe Biden furnizează arme dușmanilor Rusiei pentru a distruge:
- Moscova;
- Coreea de Nord;
- China.
Soloviov consideră aceste acțiuni ca fiind suficiente pentru a justifica un al Treilea Război Mondial.
Și fostul președinte rus a lansat un mesaj în care spune că războiul poate deveni unul mai mare.
„Acest conflict are tot potențialul de a deveni un război la scară largă, nu aceasta este calea pe care țările occidentale ar trebui să o urmeze”, a spus şi Medvedev.
Rusia este deschisă la dialog
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a avertizat cu privire la posibilitatea unei „confruntări militare între puterile nucleare”, considerând-o o „consecință catastrofală” a liniei de escaladare a conflictului cu Rusia adoptată de Occident.
Totuși, el a subliniat nevoia de dialog și a arătat disponibilitatea Rusiei de a negocia într-un mediu politic realist, dar a cerut și o revizuire a politicii distructive a Occidentului.
„În cazul în care Occidentul nu îşi va revizui politica distructivă, care implică provocarea unei înfrângeri strategice Rusiei, cu greu vor fi posibile negocieri fructuoase în acest domeniu”, a spus Şoigu, citat pe canalul Telegram al ministerului său.