Republica Moldova, noua victimă a lui Vladimir Putin?! Previziuni sumbre despre viitorul Europei
Într-un interviu acordat presei slovene Nova24, Planet TV şi Siol, Janez Jansa a explicat că noile victime ale Kremlinului vor fi ţările europene din jurul Uniunii Europene, care nu au aderat încă la UE şi la NATO, iar apoi țările baltice vor fi noua țintă a agresiunii ruse.
„Acolo am avea un conflict serios şi, posibil, începutul celui de-al Treilea Război Mondial”, a spus Janez Jansa, potrivit EFE.
Însă dacă Ucraina rezistă agresiunii ruse, atunci conflictul militar NU se va extinde spre alte țări europene, ci vor avea loc noi discuții diplomatice. De aceea apărarea Ucrainei este extrem de importantă pentru Europa, a explicat Janez Jansa.
Janez Jansa: Părţile din Balcani care nu fac încă parte din UE sunt o potenţială pradă pentru aspiraţiile lui Putin
Premierul Sloveniei a adăugat că există șanse ca Vladimir Putin să-nceapă un nou conflict militar în Balcanii de Vest ca să distragă Occidentul de la războiul ei cu Ucraina.
„Părţile din Balcani care nu fac încă parte din UE sunt o potenţială pradă pentru aspiraţiile lui Putin. Este posibil să incite la conflicte şi tulburări acolo pentru a ţine UE ocupată cu Balcanii, în timp ce Rusia se va concentra pe vecinătatea sa”, a subliniat Janez Jansa.
În Balcanii de Vest, punctele sensibile sunt Republica Sârbă Separatistă din Bosnia-Herţegovina, tensiunile politice dintre Serbia şi Kosovo şi situaţia complicată din Muntenegru.
Reamintim că, într-un interviu cu bloggerul Brian Tyler Cohen, postat sâmbătă dimneață, președintele american Joe Biden a declarat că o alternativă la sancțiunile dure pe care Washington le-a aplicat Rusiei ar fi al Treilea Război Mondial.
Începe Al Treilea Război Mondial!? Biden cutremură Europa
Pentru a evita însă un astfel de război, sngura cale este ca Rusia să plătească un preț mare pentru tot ceea ce a făcut și face în continuare.
„Aveți două opțiuni. Începeți un al treilea război mondial, intrați în război cu Rusia, fizic. Sau asigurați-vă că țara care acționează atât de contrar dreptului internațional ajunge să plătească un preț pentru ce a făcut”, a spus Biden.
În ceea ce privește sancțiunlile impuse până acum, liderul SUA susține că sunt cele mai ample din istorie. Pe de altă parte, acestea nu vor fi imediate.
„Dar cred că aceste sancțiuni, știu că aceste sancțiuni sunt cele mai ample sancțiuni din istorie, precum și sancțiunile economice și sancțiunile politice. Rusia va plăti un preț serios pe termen scurt și lung, în special pe termen lung”, a subliniat liderul american.
În același timp, el i-a transmis și un mesaj omologului său rus. Joe Biden susține că Vladimir Putin a greșit atacând Ucraina, drept urmare a obținut contrariul a ce își imagina. „NATO este mai unită, iar Rusia este tot mai izolată de restul lumii”, a afirmat liderul de la Casa Albă.