Donald Trump avertizează cu privire la un război nuclear
Deși s-a arătat în general optimist cu privire la perspectivele păcii în Ucraina, președintele SUA, Donald Trump, a reiterat avertismentul grav privind riscul izbucnirii celui de-al treilea război mondial sau chiar a unui război nuclear, în cazul în care negocierile ar eșua.
Președintele american a avertizat vineri, într-un discurs susținut la Departamentul de Justiție, că Al Treilea Război Mondial ar putea izbucni „foarte ușor” și ar putea deveni „un război cum nu a mai fost”, folosind arme nucleare catastrofale, în cazul în care discuțiile de pace asupra Ucrainei ar eșua.
Declarațiile liderului de la Washington în contextul în care discuta despre negocierile în desfășurare cu ambele părți pentru stabilirea unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina.
„Cred că suntem într-o formă destul de bună, mult mai bună decât înainte de a ne implica.
Ne îndreptam către al treilea război mondial, ar fi fost un război cum nu a mai fost, din cauza armelor nucleare și a altor tipuri de arme despre care nici nu ați vrea să știți”, a spus el, potrivit Daily Mail.
Donald Trump a adăugat că a discutat cu premierul rus „pentru a pune capăt războiului”.
„Cred că ne descurcăm bine în ceea ce privește Rusia, vorbim cu președintele Putin, vrem să încheiem războiul”, a afirmat acesta.

SUA vrea să recupereze banii dați Europei
Trump a declarat audienței că „poate” SUA au trimis 350 de miliarde de dolari în Europa, o sumă pe care analiștii o consideră mai mare decât cifra reală, și a adăugat că lucrează la o înțelegere pentru a „recupera suma asta”.
„Am avut câteva convorbiri foarte bune astăzi cu Rusia, iar cu Ucraina au convenit asupra unei încetări a focului dacă putem să o obținem și cu Rusia. Și nu este deloc ușor. Este foarte greu”, a spus el.
Președintele SUA a reafirmat că „nu ar fi existat niciun război dacă aș fi fost președinte. 100% nu s-ar fi întâmplat”.
Vizita președintelui american la Departamentul de Justiție este prima pentru Trump, dar și prima a unui președinte american în ultimul deceniu.
Ultimul președinte care a vizitat departamentul a fost Barack Obama, care a participat la ceremonia de adio a procurorului general Eric Holder.