Începe cel de-al Treilea Război Mondial?
Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, mulți oameni se gândesc la posibilitatea celui de-al Treilea Război Mondial. Este însă foarte probabil ca acesta să nu implice rachete și trupe militare, ci mai degrabă arme biologice și viruși informatici, scrie omul de știință Richard A. Muller, într-o opinie publicată de ziarul american Wall Street Journal.
Potrivit lui Muller, fizician și profesor emerit de fizică la Universitatea Berkeley din California, SUA, războiul, dacă va avea loc, se va duce concomitent pe două fronturi: medical și informatic. Muller a făcut parte din JASON timp de peste trei decenii un grup independent de oameni de știință care consiliază guvernul Statelor Unite în chestiuni de știință și tehnologie.
Mueller susține că tehnologiile avansate vor crea armele prin care „Statele Unite vor fi învinse înainte să știe ce le-a lovit”.
Cum ar arăta acum un conflict global
Analizând modul în care ar putea arăta cel de-al Treilea Război Mondial, Muller începe printr-o comparație cu pandemia de COVID-19. Deși nu a fost un atac deliberat, a reușit să afecteze semnificativ economia SUA.
„Orice stat care se gândește să folosească un virus mortal drept armă, întâi își va imuniza propriii oamenii, poate sub forma vaccinului antigripal, ca acoperire. Un eventual virus ar trebui să conțină o genă care să reducă puterea primelor simptome, astfel încât să-i permită să se răspândească prin asimptomatici, și va fi lansat nu în orice țară, ci în țara care se dorește atacată, eventual lângă un laborator, ca oamenii să creadă că de-acolo s-a scurs”, a scris acesta în Wall Street Journal.
Spitalele vor fi cele mai afectate
Potrivit fizicianului, agresorul va lansa în paralel un atac cibernetic asupra spitalelor, apoi către infrastructura energetică, rafinării, rețelele de transport, bănci și alte infrastructuri utilitare
„Spitalele vor fi țintele cele mai lovite. Iar evitarea atacurilor asupra obiectivelor militare va crea iluzia că nu a început al treilea război mondial. Atacatorul ar putea inclusiv să susțină că și sistemul său a fost lovit. O direcție falsă este mai eficientă decât o cortină de fum.”, scrie Muller.
Acesta spune că un astfel de atac ar avea un succes uriaș.
„Dacă China, Rusia sau amândouă atacă SUA în felul ăsta, cum vom reacționa? Politicienii trebuie să vină cu un răspuns clar la asta. Un embargo (interzicerea importului și exportului într-o sau dintr-o țară, n.r.) nu este suficient. Iar mulți vor interpreta o ripostă nucleară disproporționară. Dezvoltarea unui virus în contraatac ia timp, dar un răspuns în felul ăsta încalcă oricum convenția armelor biologice”, spune Muller.
Identificarea atacatorului este, de asemenea, foarte importantă, mai scrie fizicianul.
„Un atac puternic către forțele militare ale inamicului este cheia. Spitalele ar trebui cruțate, ca victima să nu se transforme ea însăși în agresor”, scrie acesta.