Începe al Treilea Război Mondial?! Vestea cumplită venită chiar acum: Rușii „se pregătesc de ceva dezastruos”
Nina Hrușciova, strănepoată a fostului prim-ministru al Uniunii Sovietice și profesor de relații internaționale în SUA, a vorbit recent despre „retorica grandioasă” a lui Vladimir Putin și a lansat un avertisment cu privire la „o nouă ordine mondială”.
Vladimir Putin ar putea fi gata să riște un alt război mondial, a avertizat vineri strănepoata lui Nikita Hrușciov, după ce președintele Rusiei a glumit despre perspectiva Armaghedonului nuclear.
Conform declarației făcută de Nina Hrușciova, președintele rus a pus gând rău, iar oamenii devin din ce în ce mai îngrijorați.
Hrușciova a amintit de momentul în care Vladimir Putin a fost rugat să liniștească audiența de la Clubul de Discuții Valdai și să spună că lumea nu este în pragul anihilării nucleare.
Totuși, liderul de la Kremlin a ales să răspundă cu o pauză lungă, notează dailymail.co.uk
Mai rău, Putin a zâmbit după momentul respectiv și a spus că totul a fost intenționat, iar „efectul a fost atins.”
Vladimir Putin spune că ordinea mondială occidentală se prăbușește
Amintim că președintele rus a folosit discursul său anual la Clubul Valdai pentru a-și prezenta agenda de politică externă, spunând că ordinea mondială occidentală se prăbușește.
Apoi, acesta a susținut că a sosit momentul să se stabilească o „ordine mondială multipolară”, în care Moscova să aibă un cuvânt mai mare de spus, potrivit sursei menționate.
De asemenea, președintele a vorbit puțin și despre armele nucleare, punctând că nu ar avea vreun plan de a folosi o astfel de lovitură asupra Ucrainei, spunând că „nu există nicio justificare politică sau militară”.
Totuși, președintele rus de doctrina nucleară a Rusiei, care permite țării să utilizeze arme nucleare în cazul în care autoritățile consideră că țara este amenințată. Totuși, Moscova susține că părțile ocupate din Ucraina fac parte din teritoriul protejat.
Mai apoi, Putin a fost întrebat dacă ar adopta modelul lui Hrușciov în cazul în care Criza Rachetelor din Cuba s-ar repeta.
„În niciun caz”, a spus Vladimir Putin.
Ce spune Vladimir Putin despre sfârșitul războiului?
Amintim că Vladimir Putin s-a aflat joi, 27 octombrie, la Clubul Internațional de Discuții Valdai, afiliat Kremlinului. Preşedintele Rusiei a ţinut un discurs și a răspuns mai multor întrebări adresate de cei din sală.
Totuși, acesta a primit la final o întrebare incomodă, la care a evitat totuşi să ofere un răspuns foarte clar.
„Pe 24 februarie ați fi crezut că se va ajunge aici, că operațiunea specială va merge atât de rău? Știți, Odesa e unul dintre orașele mele preferate. Să mă duc acolo? Cu ce viză voi merge acolo în 2-3 ani, una ucraineană sau una rusească?”, l-a întrebat o persoană din sală pe Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin nu a zâmbit deloc şi a ocolit rapid tema operaţiunii speciale din Ucraina care nu merge deloc potrivit aşteptărilor. În schimb, el a vorbit despre Odesa şi despre cum acest oraş, aflat nu departe de graniţa cu România, poate reprezenta o soluţie pentru încheierea războiului.
„Duceți-vă! Odesa e unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii. Chiar dacă au dărâmat statuia fondatoarei orașului, țarina Ecaterina a II-a.
Ultima oară când am fost acolo era îngrijit centrul, dar restul, în materie de infrastructură, nu mi s-a părut îngrijit.
Dar rămâne un oraș de mare tradiție. Cine știe, Odesa poate fi simbolul rezolvării acestui conflict”, a declarat Vladimir Putin, fără a oferi mai multe detalii.