Angajaţii companiei Bechtel vor turna, miercuri, prima tonă de asfalt pe al doilea tronson al Autostrăzii Transilvania, cel dintre Turda şi Câmpia Turzii."Obiectivul este ca, până pe 15 septembrie, să dăm în folosinţă tronsonul şi să finalizăm şi nodul rutier, astfel încât să renunţăm la sensul giratoriu de la Turda", a declarat marţi pentru Agerpres directorul Regiei de Drumuri şi Poduri Cluj, Ioan Pantelimon.Tronsonul dintre Turda şi Câmpia Turzii are o lungime de 10,5
Angajaţii companiei Bechtel vor turna, miercuri, prima tonă de asfalt pe al doilea tronson al Autostrăzii Transilvania, cel dintre Turda şi Câmpia Turzii.
„Obiectivul este ca, până pe 15 septembrie, să dăm în folosinţă tronsonul şi să finalizăm şi nodul rutier, astfel încât să renunţăm la sensul giratoriu de la Turda”, a declarat marţi pentru Agerpres directorul Regiei de Drumuri şi Poduri Cluj, Ioan Pantelimon.
Tronsonul dintre Turda şi Câmpia Turzii are o lungime de 10,5 kilometri, iar, după terminarea acestuia, Autostrada Transilvania va avea finalizaţi 52 de kilometri din 415.
La începutul lunii decembrie 2009, premierul Emil Boc a inaugurat, împreună cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, primul tronson, Gilău-Turda, care măsoară 42 de kilometri.
Autostrada Transilvania este cel mai mare proiect de infrastructură din Europa, iar construirea ei a început în vara anului 2004. Cu o lungime de 415 kilometri, pe patru benzi, autostrada porneşte din centrul României, de la nord-vest de Braşov, ajungând la graniţa cu Ungaria, lângă Oradea, în câmpia Crişanei. Autostrada va lega oraşe precum Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Zalău şi Oradea şi va avea 58 de pasaje rutiere, 94 de pasarele şi 16 noduri rutiere.
SURSA: Agerpres