Începe boom-ul economic în România! Cifrele care arată o creștere masivă a consumului

comerțul cu amănuntul

A explodat consumul în primele patru luni ale anului! Comparativ cu perioada ianuarie - aprilie 2020, vânzările de produse nealimentare au înregistrat o creștere de peste 20%, iar comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule a crescut cu aproape 10%.

A explodat consumul în primele patru luni ale anului! După un an 2020 în care comportamentul de consum al românilor a fost puternic modificat de pandemia Covid-19, lucrurile încep să revină la normal.

Institutul Naţional de Statistică raportează o creștere a volumului cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) atât în intervalul ianuarie-aprilie 2021, comparativ cu perioada similară a lui 2020, cât și în luna aprilie, față de luna precedentă.

A explodat consumul în primele patru luni ale anului! Datele pe componente

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele patru luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 12,5%, respectiv cu 8,7%, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2021 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2020 a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 12,5%, datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+22%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+9,3%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,2%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2021 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2020, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 8,7% ca urmare a creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare cu 20,2%, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+7,4%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2%).

Evoluția lunară, aprilie comparativ cu martie 2021

Datele INS arată că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna aprilie 2021 comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 5%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,1%) şi la vânzările de produse nealimentare (+6,9%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,4%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2021 comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 1,2%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5%) şi la vânzările de produse nealimentare (+4,6%).

Seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 5,7%.

De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna aprilie 2021 comparativ cu luna aprilie 2020, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 42,8%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+62,5%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+56,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+21,2%).

Totodată, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2021 comparativ cu luna aprilie 2020, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 38,4%, ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+57,3%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor 3/4 pentru autovehicule în magazine specializate (+56,9%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+17,9%).