Începe concursul pentru selecţia candidatului României la funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a UE

Începe selecţia candidatului României la funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Anunțul a fost făcut de Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit CSM, la 6 octombrie 2021, expiră mandatele a paisprezece judecători şi a şase avocaţi generali din cadrul CJUE, printre care şi mandatul judecătorului român, se arată într-un comunicat al instituției.

În acest context, statele membre sunt invitate să transmită propunerile lor pentru posturile vacante de judecători şi avocaţi generali până la data de 30 noiembrie 2020.

Sursa citată mai precizează faptul că condiţiile şi modalitatea de numire a judecătorilor la Curtea de Justiţie sunt prevăzute de art. 253 şi 255 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), precum şi de dispoziţiile corespunzătoare din Statutul CJUE.

Potrivit art. 253 TFUE, judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie sunt aleşi dintre personalităţile care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau care sunt jurisconsulţi ale căror competenţe sunt recunoscute. Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255 TFUE.

Potrivit art. 4 din Titlul I al Protocolului nr. 3 privind Statutul CJUE, judecătorii Curţii de Justiţie nu pot exercita nicio funcţie politică sau administrativă. Aceştia nu pot exercita nicio activitate profesională, fie că este sau nu remunerată, în afara cazului în care Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepţional. La instalarea în funcţie, judecătorii îşi iau angajamentul solemn de a respecta, pe durata funcţiei lor şi după încetarea acesteia, obligaţiile care decurg din aceasta, în special îndatoririle de a da dovadă de onestitate şi de discreţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje, după încetarea funcţiei lor.

Pe 9 iulie, a fost aprobată de către Guvern, prin memorandum, procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Persoanele interesate îşi pot depune candidatura până la data de 25 septembrie 2020, după cum urmează: în format hârtie, în mod direct prin depunere la sediul Ministerului Justiţiei, prin poştă sau servicii de curierat, la adresa de corespondenţă a Ministerului Justiţiei, sau electronic, la adresa de email: selectie.cjue@just.ro, până la ora 24,00.

Ce trebuie să conțină dosarul candidatului

Dosarul de candidatură care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 din procedură trebuie să conţină:

* un curriculum vitae; copii ale diplomelor privind absolvirea cursurilor de licenţă sau echivalente, cu profil juridic, la o universitate din România sau din alte state membre UE ori în state terţe, recunoscute în România sau în alte state membre UE;

* copii ale altor diplome atestând cursurile absolvite sau titlurile ştiinţifice;

* documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor pentru ocuparea unor înalte funcţii jurisdicţionale sau calitatea de jurisconsult având competenţe recunoscute (decizii de definitivare într-o funcţie juridică/condiţii de vechime echivalente, documente privind gradele universitare, indicele Hirsch sau alte standarde similare);

* copii ale documentelor ce atestă cunoştinţele de limbă oficială UE, alta decât limba română, în cazul în care candidaţii posedă asemenea documente;

* o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte lipsa antecedentelor penale, a altor cauze care împiedică exercitarea în mod efectiv a funcţiei de judecător la Curtea de Justiţie, precum şi, după caz, a faptului că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliţie politică şi nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii);

* orice alte documente care atestă îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Dosarele depuse vor fi analizate de o Comisie de selecţie, iar rezultatele verificării şi informaţiile privind data, ora şi locul organizării sesiunii de audiere vor fi publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei, al Ministerului Afacerilor Externe, al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Candidaţii ale căror dosare au fost selectate vor fi notificaţi individual, în vederea susţinerii unui interviu în faţa Comisiei de selecţie, prezidată de ministrul Justiţiei.

Interviul va fi organizat în perioada 20 – 22 octombrie 2020, la sediul Ministerului Justiţiei sau prin mijloace de comunicare la distanţă.