Ba mai mult, Ninel Peia a scris că actualul președinte Klaus Iohannis ar urma să fie primul lider la Transilvaniei ruptă de România. Ninel Peia a candidat pentru funcția supremă în stat din partea Partidului Neamului Românesc și a obținut puțin peste 30.000 de voturi.

Iată postarea integrală a fostului parlamentar:

”Mă tem că anul viitor începe dezmembrarea României!

Dragii mei, inițial, prin aceste rânduri voiam să mă limitez la a vă ura un an nou fericit, ceea ce, firește, vă doresc, din toată inima, tuturor, insă momentul în care ne aflăm mă obligă să devin mai nesuferit ca de obicei.

Încheiem un an dificil, un an în care ticăloșii de progresiști neomarxiști au reușit să cumpere aproape toată clasa politică. De fapt, în afară de mine, nu mai există nici un lider politic nemânjit de banii și de ideologia sorosistă. O spun cu mare tristețe și cu sentimentul că acesta este noul blestem al Neamului Românesc, să aibă o clasă politică complet lipsită de sentimentul național.

Deși sunt singur, nu mă dau în lături de la lupta pe viață și pe moarte pentru destinul corect al Țării și al Neamului meu. Știu că și printre voi sunt oameni care gândesc și simt românește, și pe care îi voi avea alături mereu în acest război care nu se va termina vreodată.

Cu acest destin m-am împăcat, deci sunt înrolat în oastea care și-a închinat zilele binelui României.

Din nefericire, am toate informațiile necesare ca să vă anunț o nenorocire.

Nu este vorba despre vreo farsă, lucrurile sunt foarte grave: anul viitor este anul în care diabolicii neomarxiști progresiști pun în funcțiune mașinăria infernală care va rupe România în bucăți. La propriu!

Atenție, dezmembrarea României este deja planificată (2022) și vor face în așa fel ca aceasta să se împlinească cât mai repede.

Vă mai spun încă un lucru: oare ce ați spune dacă un sas pe nume Iohannis va fi, nu peste multă vreme, președintele… Transilvaniei (2025).

Acesta este ultimul ceas în care este imperios necesar să ne ridicăm la luptă și să ne apărăm Patria și odată pentru totdeauna să punem în practică sfaturile marelui patriot Nicolae Iorga: „Poporul, domnilor, se împarte firește în clase, clasele se împart în indivizi, interesele indivizilor nu se împacă între ele și interesele claselor, de multe ori, se dușmănesc; însă, mai presus de interesele indivizilor, mai presus de interesele claselor, trebuie să se ridice solidaritatea națională, sentimentul de unitate trebuie să îmbrățișeze o societate de la un capăt la altul. Acest sentiment asigură menținerea unui popor, acest sentiment asigură afirmarea unui popor și-i dă biruința în toate împrejurările”.

Nu vreau să vă stric total clipele fericire ale nopții dintre ani, dar vă promit că voi reveni cu amănunte cutremurătoare.

Ridicați-vă frunțile, frați români, altfel vom pierde Țara pe vecie!”

Tradiție în declarații controversate

Ninel Peia a fost candidat la alegerile prezidenţiale din partea Partidului Neamul Românesc a fost parlamentar în perioada 2012-2016, din partea PSD şi a rămas în memoria publică prin declaraţiile controversate.

Absolvent al Facultăţii de Drept, licentiat în ştiinte juridice, în 2011, la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazu, Ninel Peia a terminat şi Colegiul Naţional de Informaţii, specializarea Securitatea Naţională şi Academia De Politie Alexandru Ioan Cuza. În 2006-2007, a luat o diplomă de master, la SNSPA, pe Administratie Publică si Aquis Comunitar. Înainte de a deveni parlamentar din partea PSD, acesta a fost, în perioada iunie 2009 – decembrie 2012, director executiv la Agentia pentru Protectia Mediului Ilfov. În iunie 2008, a fost consilier local oras Voluntari, primaria Voluntari, iar în 2006, consilier personal al viceprim-ministrului Bogdan Pascu.

Exclus din PSD

A fost ales deputat PSD în 2012, însă 4 ani mai târziu a fost exclus din rândurile social-democraților din cauza unor declarații controversate. În martie 2016, Peia a fost exclus din PSD după ce a susținut că vaccinurile i-au îmbolnăvit pe copiii din Argeș. 13 bebeluşi din Argeş au ajuns în stare gravă la Spitalul „Marie Curie”, diagnosticaţi cu Sindrom Hemolitic Uremic, în februarie 2016, iar trei dintre ei şi-au pierdut viaţa.

Din 2018, politicianul este președinte al Partidului Neamului Românesc, din partea căruia candidează pentru prima dată la alegerile prezidențiale.