Presa de limbă greacă scrie un text amplu despre faptul că UE într-o cursă a vaccinurilor care se află deja în desfăşurare în lume. Drumul către vaccinarea celor 450 de milioane de oameni din UE începe dintr-un oraș european care este cel mai bine cunoscut pentru... berea sa.
Misiune dificilă
Camioanele cu mii de doze de vaccin păstrate la temperaturi foarte joase sunt așteptate să pornească de la fabrica Pfizer din orașul belgian Puurs, de lângă Anvers, marcând începutul unui efort fără precedent de distribuire a dozelor simultan în toate cele 27 de state membre UE, scrie Naftemporiki.
Din Malta până în Finlanda, UE urmează să demareze o campanie de vaccinare pentru a opri răspândirea unui virus care a „pus stăpânire” pe Bătrânul Continent în acest an. De fapt, întrucât se află în urma Marii Britanii și a Statelor Unite și întrucât vaccinul poartă o semnătură germană, Europa a fost supusă presiunii de a accelera aprobarea vaccinului, pentru începerea programului de vaccinare.
Klaus Stöhr, fost oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care a participat la campania de mobilizare a guvernelor și a industriei farmaceutice în vederea combaterii pandemiei, a vorbit despre o sarcină dificilă. „Va fi nevoie de timp”, comentează el, adăugând că este vorba de distribuirea unor cantități mari de doze într-o zonă extinsă.
Lumina de la capătul tunelului
Sosirea vaccinului marchează o nouă etapă în lupta împotriva pandemiei. Faptul că în Marea Britanie a fost depistată o nouă tulpină a virusului, ceea ce a dus la impunerea de restricții severe în regiune și interdicții de călătorie din partea altor țări, subliniază și mai mult urgența vaccinării.
Experții din Marea Britanie și-au exprimat îngrijorarea cu privire la o variantă a virusului care se răspândește rapid în Londra și sud-estul Angliei. Dar, comentând despre noua tulpină a virusului și despre riscurile pe care aceasta le-ar presupune pentru vaccin, oficialii Agenției Europene pentru Medicamente au declarat că nu există dovezi că vaccinul nu va funcționa împotriva noii mutații.
Marea Britanie a devenit pe 2 decembrie prima țară occidentală care a aprobat noul vaccin împotriva coronavirusului. Au urmat, o săptămână mai târziu, Statele Unite, care între timp au aprobat şi un al doilea vaccin. Autoritățile de reglementare din Elveţia au aprobat şi ele vaccinul Pfizer / BioNTech weekendul trecut. Acum a venit rândul UE.
Ora Europei
Uniunea Europeană are comenzi pentru 200 de milioane de doze de vaccin Pfizer / BioNTech, cu opțiunea de a solicita încă 100 de milioane de doze. De fapt, obiectivul este ca vaccinările să înceapă în toate țările în același timp, proporţional cu mărimea populației lor. Dozele disponibile vor fi în număr limitat în primele zile, cu toate acestea, aprobarea a încă unui vaccin în viitorul apropiat va ajuta la furnizarea mai multor doze. De reamintit că autoritățile de reglementare ale UE urmează să își dea avizul cu privire la vaccinul Moderna la data de 6 ianuarie.
Astfel, vaccinările încep pentru majoritatea țărilor UE, inclusiv Grecia, pe 27 decembrie. Alte țări însă au declarat că nu se vor grăbi, precum Olanda, care intenționează să înceapă vaccinările pe 8 ianuarie.
Alte ţări încă se confruntă cu un val de suspiciune cu privire la vaccin, cum ar fi Franța, Polonia și Austria, aceasta din urmă încercând chiar un demers îndrăzneţ prin oferirea unui voucher sau plătind o sumă simbolică celor care urmează să fie vaccinați. În România, autoritățile se confruntă cu probleme similare, iar preoții țării încercă să încurajeze cetățenii să se vaccineze.
Alte ţări rup „spiritul unității”, intrând în competiţie una cu cealaltă. Republica Cehă cere mai multe doze de la Germania în prima fază a vaccinărilor pentru a satisface necesităţile populației sale. Danemarca, pe de altă parte, a declarat că, dacă dozele ajung mai devreme de 27 decembrie, nu va aștepta până atunci pentru a începe procesul de vaccinare.