Exatlon, reality-ul care a impus o nouă tendinţă în piaţa TV din România şi a redeschis apetitul românilor pentru competiţie sportivă, revine pe micile ecrane.
Au adus medalii Romaniei şi şi-au făcut fericiţi compatrioţii în nenumărate rânduri, iar acum vin să îşi dovedească, încă o dată, în faţa întregii ţări, valoarea sportivă şi umană. Silvia Stroescu, campioană olimpică la gimnastică, şi Mirel Drăgan, multiplu campion naţional, european şi mondial la Kempo, vor concura în echipa Faimoşilor pe traseele complicate din Republica Dominicană. Foarte bine pregatiţi fizic şi psihic, cu un istoric impresionant al competiţiilor la care au participat şi au câştigat, aceşti minunaţi sportivi abia aşteaptă să concureze.
Silvia Stroescu a obţinut aurul olimpic, cu echipa de gimnastică a României, la Atena, în 2004. În acelaşi an, devenea campioana europeană, cu echipa, la Campionatele Europene. În 2001, Silvia Stroescu aducea, de asemenea, medalia de aur României la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Gent (Belgia). Sportiva are în palmares 24 de titluri internaţionale şi 17 titluri naţionale.
Mirel Drăgan este unul dintre cei mai valoroşi şi consecvenţi luptători de Kempo din România. Are în palmares 14 trofee de campion mondial, a luptat în cele mai importante competiţii din Europa, Asia şi SUA. Noul sezon Exatlon va începe în toamnă la Kanal D şi va fi filmat tot în Republica Dominicană.