Armata Rusiei va putea angaja pușcăriași și oameni cu dizabilități

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat sâmbătă, 24 iunie 2023, o lege prin care deținuții vor putea servi armatei Rusiei sub contract, cu excepția celor care au comis infracțiuni grave.

Legea prevede, de altfel, că cetățenii ruși cu dizabilități fizice vor putea încheia contracte cu Forțele Armate ale Federației Ruse în perioada de mobilizare și în timp de război.

Vladimir Putin a semnat decretul privind răspunderea administrativă pentru încălcarea legii marțiale

Tot sâmbătă, președintele Rusiei a semnat o lege privind răspunderea administrativă pentru încălcarea legii marțiale.

Potrivit Interfax, Codul Infracțiunilor Administrative a fost completat de Articolul 20.51, conform căruia încălcarea regimului legii marțiale implică sancționarea cetățenilor ruși cu o amendă administrativă cuprinsă între 500 de ruble – o mie de ruble sau arestare administrativă de până la 30 de zile. În cazul funcționarilor, va fi aplicată o amendă cuprinsă între o mie de ruble și 2.000 de ruble sau arest administrativ timp de până la 30 de zile.

Conform sursei citate anterior, dacă legea a fost încălcată folosind un vehicul, atunci vehiculul respecitv poate fi confiscat.

Revolta lui Prigojin a eșuat

„Prigojin l-a umilit pe Putin/statul şi a arătat că nu mai există un monopol legitim al violenţei” în Rusia, a scris ironic pe Twitter Mihailo Podoliak, după un acord între Kremlin şi Wagner, la finalul unei zile de insurecţie armată care a zguduit puterea rusă, notează AFP.

Prigojin s-a declarat satisfăcut de rezultatele operațiunii sale.

„Ne întoarcem coloanele și plecăm în direcția opusă”, a declarat fondatorul Wagner, Evgheni Prigojin.

„Ne dăm seama de responsabilitatea pentru faptul că sângele rusesc poate fi vărsat de ambele părți, ne întoarcem coloanele și mergem în direcția opusă taberelor de câmp conform planului”, ar mai fi spus șeful Wagner, conform înregistrărilor de pe canalul său de Telegram.

„Urmau să demonteze PMC Wagner. Am ieșit pe 23 iunie la Marșul Justiției. Într-o zi, am mers la aproape 200 km de Moscova. În acest timp, nu am vărsat nici măcar o picătură de sânge a luptătorilor noștri. Acum, a venit momentul când sângele se poate vărsa. De aceea, înțelegând responsabilitatea vărsării de sânge rusesc pe una dintre părți, ne întoarcem convoaiele și ne întoarcem în taberele de câmp conform planului”, a spus șeful Wagner.