Începe modernizarea infrastructurii rutiere
Executivul a aprobat astăzi un set de măsuri pentru infrastructura rutieră. Una dintre măsurile adoptate este și reabilitarea unui sector de 42 de kilometri din Autostrada A1, cuprinzând zonele județelor Giurgiu, Dâmbovița și Argeș. Costul estimat al investiției pentru care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici se ridică la 1,1 miliarde de lei, iar durata de execuție este de 48 de luni.
Finanțarea pentru acest obiectiv de investiții provine de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În ceea ce privește un alt proiect de infrastructură rutieră, respectiv modernizarea Drumului Național Soveja-Lepșa din județul Vrancea, Guvernul a reconfirmat indicatorii tehnico-economici. Progresul fizic al lucrărilor este de 75%, iar revizuirile principale constau în adăugarea măsurilor suplimentare de siguranță rutieră, precum și completarea cu parapeți, indicatoare rutiere și alte elemente.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 226 de milioane de lei, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Transporturilor. Se preconizează că cei 16,2 kilometri de drum vor fi finalizați în următoarele șapte luni, conform termenilor contractului în derulare.
Se lărgește Bulevardul Ghencea
Această linie de cale ferată este situată pe ruta Coridorului 9 Pan-European și are o importanță majoră în rețeaua de cale ferată din România, deoarece preia traficul internațional european de pe cele două coridoare centrale ale țării.